Încălzire cu lemne, la bloc, în Calafat

Data publicării:
260913 CALDURA CALAFAT

Locuiesc în oraş, la bloc, dar se încălzesc exact ca la ţară. Mii de locuitori din oraşul Calafat şi-au montat sobe sau centrale pe lemne în apartamente, după ce a fost închisă centrala din municipiu din cauza datoriilor. Oamenii spun că sunt nevoiţi să urce până la etajul patru cu lemnele în braţe, ca să încălzească locuinţele. Autorităţile locale spun că abia anul viitor ar putea fi rezolvată situaţia, pentru că un investitor va construi o centrală nouă.

Ionel Puţintelu locuieşte în Calafat, iar în 2010, când a fost debranşat de la sistemul centralizat, a investit 10.000 de lei într-o centrală proprie pe lemne, pentru a-şi încălzi locuinţa.

„Pe iarnă, costă în jur de 10-15 milioane. Şapte metri cubi, şase metri, cinci, depinde şi de iarnă. Dacă iarna este friguroasă, bag lemne mai multe, dacă iarna este mai blândă, bag lemne mai puţine”, spune bărbatul.

Alti locuitori din Calafat cu posibilităţi materiale mai mici au apelat la sobe. Ion Neagoie este unul dintre ei. Şi-a montat anul trecut, în apartament, o astfel de instalaţie de încălzit, care l-a costat aproximativ 3.000 de lei. Deşi trebuie să urce trei etaje cu lemnele şi să coboare apoi cenuşa, el spune că nu a avut alternativă.

Autorităţile au găsit un investitor străin, care vrea să construiască o centrală nouă, cu 20 de milioane de euro, care să furnizeze în oraş atât agent termic, cât şi curent.

„Investiţia este adaptată la tot ceea ce se întâmplă modern, adică, vorbim de cogenerare, este vorba de cel puţin două tipuri de energie”, a precizat Mircea Guţă, primarul oraşului Calafat.

Autorităţile speră ca până anul viitor centrala termică să fie dată în folosinţă.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Petre Roman, de nerecunoscut! Fostul premier pare că a renunţat, nu l-ai mai văzut aşa. A fost surprins pe...
Digi FM
Ea e tânăra devenită virală pe TikTok după ce a început să poarte un porumbel în geantă: „L-am domesticit, îl...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
VIDEO Dua Lipa și logodnicul, hărțuiți de paparazzi. Momente tensionate în Paris: "Nu ne mai urmăriți!"
Film Now
Suma donată de Steven Spielberg pentru a ajuta familia lui James Van Der Beek. Actorul era tatăl a șase copii
Adevarul
Ce înseamnă „recesiunea tehnică” și de ce România nu resimte încă o criză ca în 2009-2010. Explicațiile...
Newsweek
Un document ignorat de mulți pensionari ar putea să le permită să iasă mai devreme la pensie. Cum arată?
Digi FM
Alex Bogdan și Cătălina Mihai, dezvăluiri fără filtre: „Ne-am cunoscut direct în pielea goală!”
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Riscul de Alzheimer, redus cu aproape 40% printr-un obicei simplu practicat toată viața
Digi Animal World
Rase de câini cu cea mai scurtă durată de viață. Una dintre ele adesea nu ajunge nici la 5 ani
Film Now
Cum îl schimbase boala pe James Van Der Beek. Regretatul actor, declarații sfâșietoare cu un an înainte de...
UTV
Jennifer Lopez a încins Instagramul la 56 de ani. Ținuta din sala de sport a stârnit valuri de reacții online