Întăriri pentru atingerea obiectivului. Corneliu Andrei Stroe, preşedinte al Consiliului de Adminsitraţie al CS U Craiova

Data publicării:
260813 stroe sport

Pe lângă foştii jucători instalaţi la conducerea echipei, reprezentanţii CS Universitatea Craiova au reuşit un nou transfer de marcă – Corneliu Andrei Stroe, fostul preşedinte al Craiovei Maxima, cel care va ocupa funcţia de preşedinte al Consiliului de Adminstraţie al Clubului.

Am aderat la acest proiect, la propunerea municipalităţii Craiova. Nu am aderat direct, decât după ce am studiat bine proiectul de dezvoltare ulterioară a acestei noi construcţii”, spune preşedintele Consiliului de Adminstraţie al CS U Craiova.

Corneliu Andrei Stroe a fost preşedinte de onoare şi la echipa patronată de Adrian Mititelu, din 2008 şi până la dezafilierea din 2011.

Pe noi nu ne deranjează prezenţa unei alte echipe care reprezintă Craiova şi dorim să avem o concurenţă fairplay”, a mai spus fostul preşedinte al Craiovei Maxima.

Corneliu Andrei Stroe a activat timp de mai bine de 30 de ani în structurile de conducere ale Clubului Universitatea Craiova.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri