Investiţie germană în învăţământul oltenesc

Data publicării:
investitie 20germana 20in 20invatamantul 20oltenesc-45838

Inaugurarea laboratorului a fost făcută de către ataşatul cultural al Ambasadei Germaniei în România şi reprezentanţii institutului Goethe Bucureşti, cel care a asigurat finanţarea de 20 de mii de euro din partea statului german.

Reprezentanţii Ministerului Educatiei consideră că laboratorul stă la baza dezvoltării învăţământului bilingv, român-german din ţara noastră. De donaţia statului german se vor bucura în primul rând olimpicii la ştiinţe din cadrul CN Fraţii Buzeşti.

De o investiţie similară a beneficiat şi Colegiul Naţional Traian din Drobeta Turnu Severin. Laboratorul de acolo a fost inaugurat ieri.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri