Jaf cu un pistol de jucărie la un magazin de bijuterii din Craiova. Autorul a fost prins de un poliţist aflat în timpul liber

Data publicării:
230913 JAF PISTOL

O tentativă de jaf armat s-a petrecut în această după-amiază, la un magazin de bijuterii din Craiova. Autorul este un tânăr de 21 de ani care i-a ameninţat pe angajaţi cu un pistol de jucărie. A încercat să fugă cu trei lănţişoare din aur, dar a fost prins imediat de un poliţist care trecea prin zonă.

Incidentul a avut loc în centrul Craiovei. Un tânăr cu faţa acoperită de un fular şi cu un pistol în mână a intrat într-un magazin de bijuterii şi le-a ameninţat pe vânzătoare. Acesta le-a spus să nu mişte, iar între timp s-a repezit la una dintre vitrine, de unde a furat mai multe bijuterii.

“A ameninţat şi a zis să nu se mişte, că trage. A îndreptat arma către o fată. Fata s-a panicat în momentul acela a apăsat şi butonul de panică”, spune Sorin Buică, propietarul magazinului

Chiar în acel moment, în zonă trecea un poliţist cu soţia sa. El era în timpul liber, însă a intervenit imediat şi l-a imobilizat pe tânăr.

„Am observat că un tânăr mascat alerga spre noi. L-am imobilizat, i-am luat pistolul. L-am condus către magazinul de bijuterii şi cu ajutorul unei femei l-am băgat acolo”, a spus Marian Peptuşel.

Poliţiştii l-au identificat pe tânăr şi au stabilit că arma găsită asupra lui era de fapt un pistol brichetă.

„A sustras trei lănţişoare care erau expuse undeva, pe panourile de expunere şi a apucat să le sustragă şi să părăsească magazinul cu ele” a spus Mauriciu Popa, şeful Poliţiei Craiova.

Conducerea Poliţiei Municipiului Craiova a anunţat că agentul care a intervenit pentru prinderea tâlharului va fi recompensat pentru fapta sa.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri