Jandarmii Grupării Mobile Craiova se pregătesc pentru meciurile de pe stadionul "Ion Oblemenco"

Data publicării:
JANDARMI

Aproximativ 400 de jandarmi de la Gruparea Mobilă Craiova au participat, ieri, la un exerciţiu de amploare la stadionul „Ion Oblemenco”. Ei au simulat evacuarea a unui grup de suporteri violenţi.

Exerciţiul a presupus intervenţia jandarmilor, după ce firma de pază din incinta arenei a solicitat sprijin pentru calmarea suporterilor. Cei 100 de stewarzi care asigură paza pe Oblemenco au fost instruiţi special, timp de o săptămână, şi au primit din partea Jandarmeriei atestate în acest sens.

„Se pune în valoare, din nou, arena, care doi ani de zile nu a fost utilizată. Vom avea meciuri, probabil, mai uşoare, dar şi meciuri cu risc. Mă refer la meciuri cu risc cu echipa Rapid, cu alte echipe puternice din liga a doua, dar vom avea şi un derby oltean, întâlnirea între CS U şi FC Universitatea”, spune Constantin Ion, comandantul Grupării Mobile de Jandarmi Craiova.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri