Jucătorii de la CS "U" Craiova îşi spionează rivalii 

Data publicării:
130214 CSU

În cantonamentul din Antalya, jucătorii de la CS Universitatea Craiova sunt cu ochii şi pe adversarii din prima etapă, ASA Tg Mureș, echipa considerată de foarte mulți principala contracacandidată la promovare. Conducătorii celor două formaţii se spionează reciproc.

La ultimul amical al ardelenilor, secundul Papură și team managerul Silvian Cristescu au fost cu ochii pe rivali. Oltenii au avut ce să vadă și au rămas impresionați de jocul bun al mureșenilor, dar și de forța fizică de care aceștia au dat dovadă. Ardelenii și-au repus adversarul atât prin joc, câștigând cu 3-1, dar și la pumni, meciul fiind întrerupt circa 2 minunte, pentru o bătaie generală.

Ca şi oltenii, mureșenii au avut o campanie foarte bună de transferuri în această iarnă. Au venit sub formă de împrumut de la CFR Cluj, Hora, Sepsi şi Voiculeţ, dar pe lângă aceştia au mai fost aduşi jucători cu experientă precum Ndoye, Ologu sau Verdeş.

Mâine, craiovenii joacă ultimul amical al acestui stagiu cu rușii de la Yanisey, urmând ca sâmbătă să revină în ţară.  

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri