Jucătorii echipei FC Universitatea Craiova au părăsit Cupa României cu fruntea sus

Data publicării:
260913 CU FRUNTEA SUS

FC Universitatea Craiova a părăsit cu fruntea sus Cupa României, după ce a fost eliminată de deţinătoarea trofeului, Petrolul Ploieşti. Prahovenii au câştigat greu meciul, cu scorul de 1-0, unicul gol al partidei fiind marcat de Mustivar, în minutul 17.

Cu toate că au pierdut, craiovenii au arătat ca o echipă robustă, pregătită să pună probleme oricărui adversar. Atmosfera din tribune a fost incediară, la propriu, în minutul 20 galeria Științei pornind spectacolul, cu torţe şi fumigene. Totul a dus la oprirea jocului pentru aproximativ două minute. În partea a doua a meciului, oltenii au avut mai mult curaj, dar şi pentru că adversarul s-a retras în apărare. Cea mai mare șansă de egalare s-a consemnat în minutul 52, când șutul lui Săceanu de la peste 25 de metri a fost scos de sub transversală de Mircea Bornescu. Baird şi Vasile Gheorghe au avut şi ei posibitatea egalării, dar au ratat din poziţii favorabile.

Pentru craioveni urmează un nou joc la Severin, sâmbătă de la ora 17:00, cu Oltul Slatina, în Liga a II-a.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri