Migranţi depistaţi la frontiera cu Bulgaria.

Data publicării:
migranti

Poliţiştii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu - Serviciul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Dolj au descoperit în cadrul unei acţiuni de cooperare, 4 cetăţeni sirieni care intenţionau să intre ilegal în România.

Este vorba despre patru persoane de origine afroasiatică, precum şi despre cetăţeanul bulgar A. Ivanov, în vârstă de 49 de ani, despre care ceilalţi patru au declarat că îi ajutase să ajungă pe malul românesc al Dunării, cu ajutorul unei bărci. Cei cinci au fost conduşi la sediul Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Dolj pentru identificare.

În urma verificărilor efectuate, s-a constatat faptul că cele patru persoane sunt cetăţeni sirieni, cu vârste cuprinse între 19 şi 29 de ani.

Poliţiştii de frontieră au procedat la reţinerea cetăţenilor în cauză şi conducerea acestora la sediul Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Dolj, pe numele cetăţenilor sirieni fiind întocmite actele premergătoare pentru săvârşirea infracţiunii de „trecere frauduloasă a frontierei de stat”, iar pe numele cetăţeanului bulgar au fost întocmite acte premergătoare pentru săvârşirea infracţiunii de „trafic de migranţi”, fapte prevăzute de Codul penal.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri