O familie din Craiova este disperată din cauza plecării fetei la mănăstire

Data publicării:
170214 FAMILIE CR

Familia unei tinere din Craiova, îl învinovăţeşte pe profesorul de religie că fata lor a ales să se călugărească. Când a fugit prima dată de acasă, avea doar 17 ani. Atunci părinţii au reuşit să o întoarcă din drum, dar în urmă cu doi ani a plecat definitiv şi s-a călugărit. Profesorul acuzat nu a vrut să dea declaraţii. Acesta le-a spus părinţilor că nu se simte vinovat de alegerea fetei.

Familia Raduţ din Craiova trăieşte o dramă, după ce singurul ei copil a ales drumul mănastirii. Părinţii povestesc că fiica lor a început să se comporte ciudat în clasa a XI-a, după o excursie la o mănăstire cu profesorul de religie. S-a retras în ea şi şi-a restrâns cercul de prieteni.

La câteva luni după excursie, fata a dispărut de acasă. Părinţii au aflat de la o colegă că ar putea fi la mănăstire. Şi au găsit-o la un lăcaş de maici de lângă Craiova. După această întâmplare, au urmat câţiva ani în care fata s-a comportat aproape normal. A fost admisă la Facultatea de Psihologie din Timişoara şi îşi începuse viaţa de studentă. În 2012, tânăra a renunţat însă la tot şi a plecat la Mănăstirea Tismana, unde s-a călugărit. Disperaţi, părinţii au început să caute explicaţii. Şi au găsit scris în corespondenţa electronică cu fostul profesor de religie, transcrisă de fiica lor, într-un jurnal.

„Care tânăr în ziua de azi se duce să şteargă parful, să aibă grijă de animale, să stea în sunet de clopote, decât unul la care rotiţa s-a oprit”, spune Ion Răduţ.

Fostul profesor de religie al fetei nu a vrut să comenteze situaţia în faţa camerei, însă s-a dezvinovăţit în faţa tatălui, într-o convorbire telefonică.

Dar a ţinut să sublinieze că viaţa de călugăriţă e cea mai bună alegere pentru o tânără.

Părinţii fetei au încercat de nenumărate ori să o aducă înapoi acasă, dar nu au reuşit. Şi nici cei de la mănăstire nu i-au ajutat.

Părinţii Iuliei spun că nu vor renunţa în încercarea de a o aduce acasă şi de a dovedi că unii adolescenţi sunt influenţaţi spre a lua calea vieţii monahale.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri