Operele lui Brâncuşi din Tg. Jiu vor fi curăţate din nou

Data publicării:
100214 opere brancusi

Autorităţile din Tg. Jiu vor să spele din nou operele lui Constantin Brâncuşi, după ce anul trecut, în urma acestui procedeu, Poarta Sărutului s-a îngălbenit. Atunci premierul a decis să fie formată o comisie cu specialişti din străinătate, care să verifice ce s-a întâmplat. Comisia nu a mai ajuns la Tg. Jiu, dar autorităţile au alocat deja bani pentru o nouă spălare cu apa sub presiune.

Poarta Sărutului va fi curăţată din nou, după ce anul trecut a mai fost spălată o dată. Numai că atunci metota prin care s-a făcut acest lucru a stârnit nemulţumirile criticilor, deoarece s-a deteriorat.

Poarta Sărutului trebuie spălată de două ori pe an, conform unui proiect de îngrijire a operelor brâncuşiene. Banii au fost deja alocaţi, 40.000 de lei. Acum trebuie ca Ministerul Culturii să înceapă procedura pentru licitaţie. Firma care a spălat anul trecut Poarta Sărutului ar putea să facă din nou aceleaşi lucrări, dacă va câştiga licitaţia.

„Dacă se califică, categoric nu poţi să împiedici participarea nimănui. De data aceasta nu mai îmi este teamă, pentru că vom avea la bază nişte proceduri foarte clar stabilite”, a spus Adina Andriţoiu, directorul Centrului de Cultură Constantin Brâncuşi.

Un sculptor din Tg Jiu, fost director al Centrului de Sculptură Constantin Brâncuşi, spune că se gândeşte să sesizeze UNESCO.

„Dacă nu se rezolvă, o voi face şi pe aceasta, pentru că Brâncuşi chiar impune responsabilitate”, a precizat sculptorul Paul Popescu.

Lucrările de întreţinere de anul trecut au fost efectuate cu apă sub presiune, ceea ce a dus la degradarea monumentului. Din acest motiv, poliţiştii din Tg. Jiu au deschis un dosar penal pentru distrugere şi fac verificări.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri