Pandurii Tg. Jiu s-a calificat în grupele Europa League

Data publicării:
300813 pandurii grupe

Pandurii Tg. Jiu a reuşit calificarea în grupele Europa League, după victoria din prelungi, 2-0, de la Braga. Buleică a deschis scorul pentru gorjeni, în minutul 15, şi a egalat, la general, rezultatul din cele două manşe.  

Matulevicius a fost la un pas de majorarea scorului, dar a greşit ţinta. Gazdele puteau şi ele să marcheze, dar Mingote a fost la post, astfel că, după 90 de minute, la Braga, scorul a fost 1-0, iar pe total, după 180 de minute, scorul era egal, 1-1.

În prelungiri, cele două echipe au avut şansa să înscrie, dar Eder, pentru Braga, şi Ciucur, pentru Pandurii, au izbit bara. Când mai erau 4 minute din cele 120 şi toată lumea aştepta loviturile de departajare, a venit golul marcat de Ciucur şi o calificare a celor de la Pandurii savurată din tribune de suporterii gorjeni şi milioane de români aflaţi în faţa televizorului.

După această victorie, gorjenii au primit liber până luni din partea conducerii echipei.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri