Parcări înzăpezite în Craiova

Data publicării:
parcari 20inzapezite-38741

Şoferii din Craiova plătesc taxe pentru parcări înzăpezite. Oamenii sunt nemulţumiţi că parcările publice nu au fost deszăpezite complet de autorităţi, deşi toţi proprietarii de maşini sunt obligaţi să plătească vinieta de parcare. Şoferii care nu achită această taxă, riscă să fie amendaţi de Poliţia Locală Craiova.

Şoferii din Craiova sunt nemulţumiţi că trebuie să deszăpezeacă locurile de parcare publice.

Deşi autorităţile nu au reuşit să curăţe toate spaţiile publice, şoferii riscă să fie amendaţi dacă nu plătesc vinieta, chiar şi pentru parcările înzăpezite.

Vinieta de parcare trebuie achitată de toţi şoferii din Craiova, dar şi de cei care tranzitează oraşul. Pentru a-si lăsa maşinile în parcările publice pentru o zi, şoferii trebuie să scoată din buzunar 1 leu, pentru o lună 10 lei şi pentru un an 40 de lei.

Reprezentanţii SC Salubritate Craiova SRL susţin că va mai dura până când toate parcările amenajate vor fi deszăpezite complet.

Zilele acestea au lucrat la lopată peste 300 de angajaţi ai SC Salubritate Craiova SRL, însă nu au reuşit să deszăpezească cele peste 3.000 de locuri de parcare din centru şi de pe marile bulevarde.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri