Peste 200 de familii din Craiova au strâns semnături pentru finalizarea canalizării   

Data publicării:
250614 SEMNATURI

Peste 200 de familii din Craiova au strâns semnături ca să atragă atenţia autorităţilor că pot pierde bani europeni. Oamenii locuiesc în cartierele marginaşe, nu au apă şi canalizare, iar lucrările desfăşurate cu bani europeni întârzie, ceea ce ar putea duce la pierderea fondurilor. Lista de semnături va fi depusă la primărie săptămâna aceasta.

Locuitorii cartierului Romaneşti nu au stat pe gânduri când a fost să semneze lista cu nemulţumiri.

Ideea pentru strângerea semnăturilor i-a venit lui Mihail Velişcu, sătul de străzile inundate la fiecare ploaie. Intenţionează să îşi deschidă un cabinet medical aici şi a vrut condiţii decente. Spune că dacă lucrările nu se vor realiza la timp, va da în judecată Compania de Apă Oltenia şi Primăria Craiova. Până atunci, are întrebări fără răspunsuri.

“Oare a trebuit să aştepte doi ani de zile şi să vadă că nu se lucrează? Oare toate semnalele pe care le-a primit de la persoane, de la noi, de la mine, nu putea să ia o măsură mai devreme?”, spune Mihail Velişcu.

Deşi mai sunt patru luni până când lucrările la canalizare ar trebui să fie gata, pe străzile din Romaneşti nu am găsit muncitori la lucru. Doar câteva săpături amintesc că aici este şantier.

Lucrările de extindere a reţelei de canalizare în zonă au început în octombrie 2012. Cât s-a realizat?

În cartierul Romanescu avem extindere reţea de canalizare pe o distanţă de 24.751 m, din care s-au realizat 9.393 m, rămas de executat 15.358 m. La nivel de contract în municipiul Craiova s-a realizat 46% din totalul planificat de 70.256 m.(...) Lucrările în cartierul Romanescu sunt întârziate, dar s-a impus antreprenorului să ia măsuri de urgentare a lucrărilor şi de urmărire şi respectare a graficului de execuţie în zona mai sus menţionată şi implicit a întregului contract, astfel încât lucrările să poată fi finalizate la termenul stabilit”, este răspunsul Companiei de Apă Oltenia.

Proiectul derulat în cartierul Romaneşti face parte din Masterplanul de apă al oraşului şi va costa împreună cu canalizarea din alt cartier aproape 60 de milioane de lei fără TVA. Banii vin 77% de la Uniunea Europeană, iar restul cofinanţare de la bugetul local, cel de stat şi un credit bancar. În cazul în care termenul de finalizare a lucrărilor nu este respectat, banii veniţi de la Uniunea Europeană ar putea fi pierduţi.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri