Prea multe farmacii în Târgu Jiu

Data publicării:
080114 FARMACII

În Târgu Jiu nu mai poate fi deschisă nici o farmacie. S-a luat această decizie întrucât numărul farmaciilor din oraş este prea mare raportat la numărul de cetăţeni. Cei care vor să facă afaceri în domeniu trebuie să cumpere o licenţă sau o farmacie deja existentă şi să se orienteze spre mediul rural. Există însă şi un avantaj: concurenţa mare ieftineşte medicamentele.  

În Târgu Jiu sunt 100 de farmacii la mai puţin de 100.000 de locuitori. Prea multe, spune legiuitorul, astfel că pentru a-i obliga pe patroni să îşi deschidă unităţi şi în mediul rural, s-a luat decizia în 2008 ca numărul farmaciilor să depindă de numărul locuitorilor. Astfel, în municipiu, nu mai pot fi deschise altele decât dacă este cumpărată o licenţă deja existentă.

Caut de vreo două săptămâni să cumpăr o farmacie, dar preţul este un pic prea mare. Preţul unei farmacii ajunge şi la 500.000 de euro”, se plânge un întreprinzător.

Pe reşedinţă de judeţ, norma este una la 3500 de locuitori, iar în Târgu Jiu sunt 56. Deja norma este mult depăşită, dar aşa era la intrarea în vigoare a legii, iar pe restul localităţilor urbane, una la 4000 de locuitori şi în general, şi acolo normele sunt depăşite”, declară Daniel Bondoc, director CJAS Gorj.

Numărul mare de farmacii a scăzut preţul medicamentelor - patronii vor să păstreze şi să atragă şi alţi clienţi. „Suntem foarte mulţi la ora asta, pacienţii au de unde alege şi e greu de condus, nu este uşor”, afirmă Ana Maria Tilea, farmacist-şef.

Farmaciile par a fi o afacere bună, în condiţiile în care în judeţul Gorj, în ultimul an a fost închisă una singură.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce avere are Lia Olguța Vasilescu. Salariul pe care îl primeşte ca primar al Craiovei
Digi FM
Virgil Ianțu, reacție fermă după ce imagini de la un banchet de clasa a VIII-a au devenit virale: „Unde sunt...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Christina Aguilera, seducătoare într-o rochie din piele cu un decolteu amețitor. Arată impecabil după ce a...
Film Now
Justin Theroux și Nicole Brydon Bloom au devenit părinți. „Suntem atât de fericiți”. Reacție dulce a fostei...
Adevarul
Misterul originii moților din Munții Apuseni. Urmași ai dacilor, romanilor și popoarelor atrase de aur
Newsweek
Ce bani iei în plus la pensie dacă ai muncit în grupa I sau grupa 2? Cu cât se reduce vârsta de pensionare?
Digi FM
Lucian Viziru, imagini de pe patul de spital: „Hai că am reușit să bifez camera de gardă și pe 2026!” Cu ce...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Creierul începe să se dezvolte diferit la fete şi la băieţi încă dinainte de naştere, au constatat oamenii de...
Digi Animal World
E o rasă adorată, dar controversată. Un veterinar susține că buldogul francez „ar trebui interzis”
Film Now
A murit Patrick Muldoon. Actorul cunoscut din „Days of Our Lives” și „Melrose Place” avea 57 de ani
UTV
Mihaela Rădulescu rupe tăcerea despre relația cu Felix Baumgartner în plin scandal cu familia lui. „Doi...