Primarul din Rm. Vâlcea, condamnat. Edilul a ajuns în arestul IPJ Vâlcea

Data publicării:
E FRANCU

Patru ani de închisoare cu executare pentru Emilian Francu, pentru luare de mită. Procurorii l-au acuzat că a negociat şi a primit 10 la sută din valoarea unui contract atribuit de primărie unei firme de arhitectură. Edilul a ajuns în arestul IPJ Vâlcea, de unde va fi transferat într-un penitenciar.  

Edilul a fost arestat preventiv şi eliberat în septembrie 2013, când a fost condamnat la patru ani de închisoare cu suspendare. Recursul formulat de procurorii DNA s-a judecat, iar Curtea de Apel Bucureşti a decis să îl condamne la patru ani cu executare.

„Mandatul de executare a pedepsei cu închisoare a fost primit pe fax de către colegii mei de la Investigaţii Criminale, care l-au pus de executare de îndată. Putem confirma că persoana este încarcerată la Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă Vâlcea”, a spus Alina Teodorescu, purtător de cuvânt IPJ Vâlcea.

Potrivit hotărârii instanţei, cele cinci luni de arest preventiv vor fi scăzute din pedeapsa de patru ani.

Conform legii administraţiei publice locale, Emilian Frâncu îşi pierde calitate de primar odată cu condamnarea la închisoare cu executare şi urmează să fie organizate alegeri locale. Până atunci, unul dintre viceprimari trebuie să preia atribuţiile de primar.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Liviu Dragnea, de nerecunoscut! Fostul lider PSD nu mai arată cum îl ştii, cea mai recentă apariţie a ridicat...
Digi FM
Cum arată viața în Moscova pentru doi români stabiliți acolo de 20 de ani: „A devenit un coșmar, trăim pe...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Care este numele real al lui Bad Bunny? Povestea adorabilă din spatele celebrului său nume de scenă
Film Now
Margot Robbie a dârdâit în rochie transparentă și subțire ca o foiță, în ploaia londoneză. Jacob Elordi a...
Adevarul
Individul misterios care știa tot ce mișcă și se vorbește în România. Povestea incredibilă a „geniului rău”...
Newsweek
Pensie de doar 1.250 lei după 29 ani de muncă. Care pensionari iau pensii sub 2.000 lei deși au 30 ani vechime
Digi FM
Chivu, admirat și felicitat de fiice și de soție, când l-au văzut cu flacăra olimpică în Milano. Îmbrățișări...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Cauza morții lui Jane Austen a rămas un mister timp de peste 200 de ani. Ce indicii oferă scrisorile și...
Digi Animal World
Doi bărbați au salvat un porc și l-au învățat să folosească toaleta: „Îl iubim, nu este animalul nostru de...
Film Now
Rebecca Ferguson, adevărul despre plecarea din franciza "Mission: Impossible": "Contractul meu se încheiase"
UTV
Mira și Andrei Bănuță sunt sau nu un cuplu. Artistul lămurește zvonurile apărute după aparițiile lor pe scenă