Privatizarea Oltchim, amânată. Combinatul va fi privatizat la pachet cu rafinăria Arpechim

Data publicării:
010414 OLTCHIM

Combinatul Oltchim va fi privatizat la pachet cu rafinaria Arpechim. Aşadar, privatizarea a fost amânată cu 45 de zile, pentru ca statul să preia Arpechim şi să le ofere pe ambele la pachet viitorului investitor. Declaraţiile au fost făcute de ministrul Economiei, Constantin Niţă, care s-a aflat astăzi la Râmnicu-Vâlcea. Până acum nu s-a prezentat niciun investor. Sindicaliştii sunt dispuşi să aştepte 45 de zile.

Ministrul Economiei, Constantin Niţă, a fost prezent la Combinatul Oltchim, pentru a se întâlni cu sindicaliştii şi conducerea. De la întâlnire, sindicaliştii au ieşit nemulţumiţi.

Ministrul Economiei a anunţat că procedura de licitaţie va fi reluată, astfel încât Oltchim să fie cumpărat la pachet cu rafinăria Arpechim. Vineri, în ultima zi de depunere a ofertelor, nicio companie nu a fost interesată de preluarea combinatului. Cu toate acestea, ministrul spune că Oltchim nu va intra în faliment.

„Există investitori care doresc să facă o analiză amănunţită a acestei companii. Doresc să aibă o activitate integrată, împreună cu Arpechiumul şi atunci este nevoie ca să îşi facă toate studiile necesare pentru a putea lua o decizie”, a spus Constantin Niţă, ministrul Economiei.

„Există două consorţii de investitori foarte serioase, care au un motiv foarte serios pentru a cere această amânare, adică faptul că vor să cumpere Oltchimul împreună cu Arpechim la pachet, iar sumele necesare pentru acest demers sunt enorme”, a precizat Gheorghe Piperea, reprezentantul administratorului judiciar al Oltchim Râmnicu-Vâlcea

Sindicaliştii spun că vor recurge la proteste în cazul în care nu vor apărea promisiuni concrete privind privatizarea combinatului.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri