Problemele românilor din Valea Timocului, dezbătute la Craiova

Data publicării:
221113 timoc 18

Trăiesc fizic în Craiova, dar sunt cu sufletul în Valea Timocului. Românii din Serbia au încercat timp de un an să fie vocea confraţilor. Şi au reuşit. Primul pas a fost începerea cursurilor de limbă română la Kladovo, un moment considerat istoric. Însă românii de peste Dunăre mai au multe de recuperat. Astăzi s-a făcut bilanţul proiectelor.  

Istoria românilor din Valea Timocului, Banatul sârbesc sau Moldova a fost timp de un an subiect de discuţie şi dezbateri la Craiova. Obiceiurile şi tradiţiile din zonă, problemele cu care se confruntă au făcut parte din campania de cunoaştere a românilor de pretutindeni.

Proiectul s-a derulat pe parcursul unui an şi a prevăzut o serie de cursuri, mese rotunde şi seminarii despre istoria, geografia, cultura, tradiţia, spiritualitatea şi obiceiurile românilor din Valea Timocului. Acum, la final, de importanţă majoră ar fi obţinerea cetăţeniei române.

„Cetăţenia ar atrage mult mai mulţi români care sunt, poate, încă în dubiu şi nu ştiu ce sunt, dacă sunt români sau valahi. Sunt multe asociaţii în Valea Timocului care se luptă pentru poporul şi lumea lor acolo şi vor să le explice cât mai mult situaţia”, a spus Alexandar Savic, vicepreşedintele Asociaţiei Studenţilor Timoceni.

Oficialităţi din România şi Serbia, lideri ai comunităţilor din Valea Timocului, reprezentanţi ai ministerelor de resort şi europarlamentari români au venit cu gânduri mari la Craiova.

„Am adus atunci opiniei publice un alt proiect şi anume modificarea Legii cetăţeniei, modificarea articolului 11 din Legea cetăţeniei, prin introducerea unui nou paragraf în care să spunem cu subiect şi predicat că dreptul la cetăţenie, la dobândirea cetăţeniei trebuie să îl aibă toţi cei care se recunosc ca fiind români”, a declarat Viorel Badea, vicepreşedintele Comisiei pentru românii de pretutindeni

„Sperăm să vină acel moment, ca după Moldova şi Serbia să poată să semneze şi să intre în Uniunea Europeană şi să poată să urmeze toate regulile şi toate rigorile, chiar constrângerile pe care le impune apartenenţa la Uniunea Europeană”, a precizat Ion Prioteasa, preşedintele Consiliului Judeţean Dolj.

În zona Timocului trăiesc aproape 300.000 de români, deşi cifrele oficiale arată în jur de 35.000.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri