Reîncep lucrările la bazinul de înot acoperit din Slatina

Data publicării:
140114 BAZIN

Bazinul de înot acoperit, singurul din judeţul Olt, va fi în sfârşit gata. Lucrările, realizate în proporţie de 70%, au fost oprite după ce, din cauza unor neînţelgeri cu firma constuctoare, Compania Naţională de Investiţii, finanţatorul proiectului, a reziliat contractul. O nouă licitaţie a fost finalizată, aşa că vor reîncepe lucrările.

Bazinul este situat pe un teren proprietate a Primăriei, teren pe care se mai află şi firma de transport în comun a oraşului. Sediul acesteia va fi mutat însă în momentul în care bazinul va fi gata.

Construcţia la bazinul de înot de la Slatina a început cu mai bine de trei ani în urmă. Neînţelegerile au apărut între firmă şi Compania Naţională de Investiţii din cauza termenelor de plată. În final, lucrările au fost sistate, iar contractul reziliat în octombrie anul trecut.

Aceste lucruri au fost independente de Primăria Municipiului Slatina. Am înţeles că au fost ceva probleme între cei de la CNI şi constructorul anterior, au fost ceva probleme şi în alocarea banilor. Este operator ce are ca şi acţionar majoritar Consiliul Local Slatina”, a precizat Cristian Cismaru, city manager Primăria Slatina.

Termenul de finalizare a lucrărilor a fost stabilit pe 1 mai 2014. Slătinenii se bucură că vor avea la ei în oraş un bazin de înot acoperit.

Un lucru bun, se ştia ceva, erau zvonuri, ne bucurăm că va deveni realitate”, a spus o localnică.

Bazinul de înot va avea dimensiunile de 30/50 de metri şi se va întinde pe o suprafaţă de 2.000 mp. Întreaga investiţie a fost suportată de la bugetul de stat şi se ridică la aproape 7 milioane de lei. La aceste cheltuieli se adaugă şi cele ale primăriei pentru racordarea la energie electrică, apă, gaze şi canalizare.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri