Rute noi de pe Aeroportul Craiova. Turiştii vor putea pleca spre aceste destinaţii în primăvara anului viitor  

Data publicării:
120615 zboruri noi

Zboruri noi pe Aeroportul Internaţional Craiova. Avioanele care decolează din Cetatea Băniei vor ajunge şi în Paris, Bruxelles şi Veneția. Turiştii vor putea pleca spre aceste destinaţii începând cu primăvara anului viitor.  

Până acum, pe listă se regăseau doar patru orașe: Londra, Bologna, Dortmund şi Barcelona. Zilele trecute a fost semnat și contractul cu firma care va executa lucrările pentru reabilitarea pistei de decolare-aterizare. Opt luni vor dura aceste lucrări iar valoarea contractului depășește 100 de milioane de lei. Aeroportul din Craiova este prevăzut în Masterplanul de Transporturi ca fiind, în viitor, al doilea ca mărime și importanță, după Otopeni. El are adresabilitate către toată reginea de Sud-Vest a Olteniei dar și zonele limitrofe din Serbia și Bulgaria

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri