Terenurile din Calafat sunt căutate de investitori

Data publicării:
230913 TERENURI CALAFAT

În timp ce piaţa imobiliară din ţară este blocată, în Calafat investitorii se bat pe terenuri. Zona din apropierea podului Calafat-Vidin este extrem de căutată, iar preţurile au explodat. Cu toate acestea, oferta este limitată, pentru că proprietarii de terenuri speră că vor obţine în viitor şi mai mult pe metrul pătrat.

Alexandru Ciupag este om de afaceri în Calafat. Are în proprietate aproape 2 hectare de teren în zona podului pe care le-a scos la vânzare. Cum preţurile au crescut, negociază la sânge, iar preţul este secret.

"Spre exemplu, eu am în zona podului un teren de vreo două hectare şi jumătate, dintre care o platformă betonată de un hectar şi sunt în negociere cu un concern din acesta de distribuţie carburanţi", spune omul de afaceri

Preţurile terenurilor din apropierea podului Calafat-Vidin au explodat în ultimele şase luni, iar de curând un agent economic a cumpărat teren chiar cu 70 de euro metrul patrat.

Autorităţile locale se bucură de interesul investitorilor şi ştiu deja ce tipuri de afaceri se vor deschide în zonă.

„Este vorba de companii petroliere, este vorba de showroom-uri, este vorba de anumite prezentări şi desfaceri pentru anumite firme destul de importante", a precizat Mircea Guţă, primar Calafat.

Agenţiile imobiliare sunt sceptice cu privire la această creştere bruscă a preţurilor pe care o consideră artificială şi fără răspuns în piaţă.

„Mi se pare ieşită din orice sistem de înţelegere a creşterii preţului, creşterea de 10 ori a preţului terenurilor din acea zonă. Într-adevăr, am verificat şi preţurile sunt crescute undeva cam cu 20-30 %, dar eu cred că este o supralicitare a proprietarilor care deţin terenuri în această zonă", a spus Cristian Clenciu, broker imobiliar.

Terenurile din jurul podului au fost cumpărate deja de oameni de afaceri, care au sesizat potenţialul lor cu ani în urmă. Aşa că mai sunt doar câţiva proprietari de drept ai acestor terenuri. Majoritatea aşteaptă să vadă cum se dezvoltă zonă, în speranţa că preţurile vor mai creşte.  

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri