Un pod prăbuşit, pericol pentru locuitorii unui sat din Olt

Data publicării:
200314 POD OLT

Sport extrem pentru locuitorii unui sat din Olt. Oamenii circulă zilnic pe un pod din care mare parte s-a prăbuşit în urmă cu o lună, din cauza unei viituri. Primăria nu are bani să construiască un nou pod, iar Prefectura Olt a făcut apel la Guvern să aloce bani din fondul de rezervă.

Un bărbat a avut ghinionul să cadă chiar în timp ce încerca să treacă peste pod. Zilnic, zeci de oameni, printre care şi copii, se află în acelaşi pericol

„Sunt copii care merg la şcoală şi trebuie zilnic să escaladeze pietrele, pentru ajunge în partea cealaltă”, spune o femeie.

Podul lega localitatea Perieţi de un cătun cu peste 300 de suflete. De când construcţia s-a prăbuşit în urma inundaţiilor, oamenii trebuie să ocolească aproape 2 kilometri pentru a ajunge în comună. Însă cei mai mulţi aleg să traverseze în continuare podul.

Autorităţile locale au cerut sprijin Prefecturii Olt pentru a reface construcţia.

„E o necesitate. Face legătura cu oamenii de aici. Oamenii trebuie să circule şi cu maşini şi cu utilaje agricole. Acum începe munca, trebuie făcut acest pod”, a spus Dobre Ilie, viceprimarul comunei Perieţi.

„Am făcut intervenţie la Guvern, pentru că suma este mult mai mare, adică 1.250.000 de lei. Să sperăm că se va putea finaliza în toamna acestui an”, a precizat Emil Marinescu, subprefectul judeţului Olt.

În judeţul Olt, pagubele produse de inundaţiile de anul acesta sunt de aproximativ 12 milioane de lei, bani pe care autorităţile locale îi aşteaptă de la Guvernul României.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri