Victorie de moral pentru echipa de handbal SCM Craiova

Data publicării:
HANDBAL 210414

Echipa de handbal SCM Craiova a obţinut o victorie de moral, înainte de startul Cupei României, competiţie ce va avea loc în această săptămână la Târgovişte. Oltencele au învins în Sala Polivalntă, într-un meci amical, formaţia CSM Bucureşti, cu scorul de 24-23. Tehnicianii olteni au ales acest adversar, pentru că se apropie ca stil de joc cu U Jolidon Cluj, echipă pe care o pot întâlni în turul doi al Cupei.

În prima etapă, craiovencele vor sta, iar clujencele vor evolua împotriva celor de la Neptun Constanţa. În amicalul cu CSM Bucureşti, cele mai multe goluri au fost marcate de Tivadar, şapte. În acest amical, Gheorghe Sbora a utilizat tot lotul, mai puţin pe Anca Amariei, cea care revine după o accidentare.

În acest amical a evoluat şi singura stranieră, Iulia Snopova, care a revenit la echipă după o pauză de mai bine de o lună, după ce a avut probleme cu viza. Snopova a marcat cinci goluri şi va fi pe teren la meciuril de cupă.

Partidele de cupa României de la mijlocul acestei săptămâni, vor fi în direct la Digi Sport, de miercuri până duminică.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri