Victorie la debut pentru CSU Craiova

Data publicării:
170713 victorie debut

CS Universitatea Craiova, echipa înfiinţată în această vară de clubul condus de Pavel Badea, autorităţile locale şi doi oameni de afaceri, a început seria amicalelor cu victorie, 3-2 în faţa echipei de Liga a III-a, Fortuna Brazi, joc ce a avut loc la Buftea şi care s-a disputat pe durata a două reprize de 60 de minute.

Golurile echipei pregătite de Erik Lincar au fost marcate de Albert Voinea, atacant aflat sub contract cu Pandurii Tg. Jiu şi care ultima dată a evoluat la Damila Măciuca, Ionuţ Stancu, unul dintre cei trei craioveni aflaţi în cantonamentul de la Mogoşoaia şi Ousmane Gueye, fratele mult mai celebrului Mansour, fost jucător la Poli Timişoara. În cele 120 de minute de joc, Lincar a folosit două echipe diametral opuse. În prima repriză au jucat Brac - Cârjă, Ljubinkovic, Scarlat, Velcovici - Adrian Ionescu, Câju, Precup, Ganea - Albert Voinea, Bardu, iar în partea a doua au evoluat Gherasim - Gado, Gorovei, Remeş, Chirciu, Ousmane Gueye, Amet, Lucian Pîrvu, Florin Pîrvu, Dragalina, Pătraşcu, Stancu şi Trestelnicu. Vineri, craiovenii vor juca al doilea amical al verii, cu CS Baloteşti tot din Liga a III-a, iar luni vor pleca în cantonamentul din Serbia, de unde vor reveni direct în Bănie.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri