ArcelorMittal oferă burse studenţilor

Data publicării:
burse combinat

Studenţii din anul doi de la Facultatea de Inginerie din Galaţi vor avea şansa să primească, din următorul an universitar, o bursă în valoare de 1100 lei, acordată de ArcelorMittal.

Dorian Dumitrescu, purtător de cuvânt ArcelorMittal Galaţi: "După absolvire, aceştia, în măsura în care sunt potriviţi pentru noi, vor rămâne ca specialişti ai noştri. Paleta este mai largă, zona unde suntem deficitari acum este cea de automatişti şi de ingineri mecanici."

Pentru acest lucru, studenţii cu medii peste 8, vor trece prin mai multe interviuri, pentru a-şi dovedi eligibilitatea. Procesul de selecţie va începe pe 25 februarie. Iar planurile de viitor dintre cele două instituţii includ şi un program de Master.

Marian Bordei, prodecan Facultatea de Inginerie: "Suntem în discuţii cu ArcelorMittal pentru a face un Master pe mentenanţă dar deocamdată în română. Să vedem dacă se desfăşoară în condiţii bune şi dezvoltăm şi în engleză. Pentru noi este benefic şi financiar şi pentru prestigiu."

Programul cuprinde, pe lângă bursă şi posibilitatea obţinerii unei slujbe la finalul facultăţii, şi posibilitatea de a participa la Şcoala de Vară, în perioada august - septembrie.

Reporter: Georgiana Ciurea
Operator: Gelu Mormoloc

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce avere are Lia Olguța Vasilescu. Salariul pe care îl primeşte ca primar al Craiovei
Digi FM
Thalía, mărturisiri neașteptate după 30 de ani de carieră: „Fiecare zi este o oportunitate nouă de a o lua de...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
O prietenie rară la Hollywood. Taylor Swift, eseu dedicat „empaticei” Dakota Johnson, în „Time”: „Pot garanta...
Film Now
Sandra Bullock surprinde la revenirea în public. Look-ul îndrăzneț cu care a făcut senzație și îmbrățișările...
Adevarul
Un fost consilier al lui Trump spune că președintele SUA prezintă semne de declin cognitiv accelerat: „Este...
Newsweek
Sfârșitul Europei. Populația scade cu 50.000.000 de persoane. Pensiile nu se pot plăti. România prinsă în horă
Digi FM
O tânără de 23 de ani spune că inteligența artificială i-a salvat viața, după ce medicii au diagnosticat-o...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Consumul ocazional de alcool în exces, mai periculos decât pare. Ce au descoperit cercetătorii
Digi Animal World
Trei rase de câini pe care ar trebui să le eviți. Una poate „ucide lupi”
Film Now
Gabriela Spanic, adevărul despre cum se menține în formă la 52 de ani: „Îmi place să fac sport!” Actrița a...
UTV
Andreea Raicu reacționează după piesa „Mamacita”, lansată de băieții Antoniei și ai lui Alex Velea. „Nu m-a...