Autorităţile, mai presus de lege

Data publicării:
indicator stop

Pe imagini se observă două maşini cu numere ale Ministerului Administraţie şi Internelor, aparţinând Poliţiei de Frontieră Galaţi, care urcă pe trotuar şi sunt la un pas să lovească doi copii.

Bunica celor mici reuşeşte să-i ferescă şi rămâne încremenită la vederea maşinii de teren care se îndreaptă fix spre ea. 

Estera Ignat - martor: "Eu eram cu copiii aici, copiii ăştia doi, şi m-am dat la o parte să nu dea peste noi, ştiam că nu-i voie aici. Când i-am văzut că vin pe trotuar m-am dat la o parte, m-am speriat chiar".

Deşi strada a fost închisă circulaţiei din cauza pericolului de surpare, zilnic trec maşini pe aici. Cât timp echipa Digi24 a stat în zonă, cel puţin 10 maşini au ignorat barierele şi semnele de circulaţie.

Alexandrina Marcu - martor: "Ei nu înţeleg, uite acum vine unul. Să trec în calea lui acum, să mă duc să stau în calea lui. Să-i fac aşa".

Şi angajaţii societăţilor din subordinea Primăriei încalcă legea, în ciuda faptului că Primăria este administratorul drumului şi cea care a impus restricţiile. Lucrătorii de la Societăţile Gospodărire Urbană şi Serviciul de Salubritate circulă şi ei fără jenă. Iar superiorii le-au găsit scuze.

Silviu Bacalum, purtător de cuvânt Primăria Galaţi: "ADP-ul e aici...ADP-ul a cules materialul lemnos de la toaletarea copacilor chiar din zona accidentată".

De sancţionarea vinovaţilor se va ocupa Poliţia Locală, prin intermediul serviciului rutier. Se va încerca şi monitorizarea zonei, atât cât se poate.

Aurelia Bogatu - purtător de cuvânt Poliţia Locală: "Din lipsă de personal, trebuia să avem zilnic şase oameni acolo, dar am preferat să-i retragem şi periodic, patrula mobilă trece prin respectiva zonă. Şoferii vor fi sancţionaţi, mai ales cei al căror număr de înmatriculare se observă. Repet, vom profita de imaginile dumneavoastră".

Şefii Poliţiei de Frontieră Galaţi au vizionat imaginile şi au transmis un răspuns oficial. Aceştia susţin că vor fi identificaţi şoferii şi vor fi sancţionaţi disciplinar.

Reporter: Adrian Obreja
Operator: Bogdan Cazacu

Editor web: Dana Costache

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri