Biblioteca vie

Data publicării:
penitenciar parc

"Când ieşi din închisoare depinde de fiecare în parte. Îţi faci aşa o selecţie de oameni cu care vrei să vorbeşti, cu care vrei să stai. Nu am nevoie să mă aprobe pe mine o persoană de 65 de ani, care să mă blameze sau să-mi pună vreo etichetă" spune un deţinut.

Cine a trecut azi prin parcul Mihai Eminescu a avut ocazia să citească o carte vie. Să pună întrebările pe care le doreşte mai aleas că interlocutorul este o persoană din mediul penitenciarelor. Foşti deţinuţi sau actuali, cu toţii au împărtăşit impresiile din închisoare cu cei interesaţi.

Vasile - deţinut: "Regreţi. Îţi dai seama acolo când ajungi că ai făcut o greşeală. Dorim să nu facă nimeni aşa ceva că nu e bine".

Alţi cititori au venit la biblioteca vie pentru a sta de vorbă cu un angajat al penitenciarului. Au fost curioşi să afle cum se derulează viaţa, în spatele porţilor închisorii, fără să fii condamnat.

"Am avut multe cazuri în care am descoperit vieţi de oameni care merită să fie trecute ori într-o carte, ori într-un film sau chiar trăită live aşa cum au simţit-o ei" poveste un angajat alt penitenciarului.

Iniţiativa acestui proiect aparţine conducerii penitecniarului şi are ca scop schimbarea mentalităţii oamenilor obişnuiţi despre mediul de detenţie.

Geanina Crăciun - dir. adj. Educaţie şi Asistenţă Socială Penitenciarul Galaţi: "E un proiect despre oameni normali, despre oameni care nu sunt atipici, pe care îi găsim şi lângă noi în soceatate, dar care vremelnic sunt în puşcărie".

La acţiune au paricipat şase deţinuţi, patru foşti deţinuţi şi 10 angajaţi ai penitenciarului.

Reporter: Adrian Obreja
Operator: Luigi David

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri