BRĂILA. Bordelul legal de la marginea drumului

Data publicării:
prostituate

Noul Cod Penal nu numai că le-a scăpat de puşcărie pe cele care își fac veacul pe Şoseaua de Centură a Brăilei, dar le-a scăpat şi de sărăcie. Concidenţă sau nu, ele au povești trase la indigo.

"Sunt amârâtă, am un copil pe care trebuie să-l operez acum. Mă costă 12 milioane şi nu am unde să mă duc. Deci asta e. În altă parte nu am unde să mă duc, sunt chiar amârâtă. De cât timp eşti aici. De doi ani. Dacă e de muncă eu mă duc la muncă, dar nu am unde să mă duc la muncă" a spus una dintre femei.

"Sărăcia te îndeamnnă să te duci să faci strada, să poţi să alergi după un ban, să poţi să-ţi întreţii mama, că mai am şi doi nepoţi de la o soră de-a mea, care e operată de extrauterin. Ce pot să-i fac, să o iau de mână s-o aduc la stradă?" a spus altă femeie.

Cele care practică prostituția sunt zilnic la datorie, fie pe şoseaua de centură a oraşului, fie pe străzile lăturalnice.

"Cât câştigi pe zi. 500, un milion, depinde, dar mai mult pe 200 mă duc, pentru că nu am la copii ca să le dau să mănânce. 200 de mii de lei vechi. Da" a spus o femeie.

An de an, oamenii legii sancţionează zeci de prostituate, dar imediat după ce primesc procesele verbale de contravenţie, fetele se întorc pe stradă.

Jenel Şogor, purtător de cuvânt IPJ Brăila: "Pe parcursul anului 2013, la Inspectoratul de Poliţie Judeţean Brăila au fost sesizate 36 de infracţiuni de prostituţie în care s-au întocmit dosare penale şi, odată cu intrarea în vigoare a noului Cod Penal, în anul 2014 au fost aplicate 45 de sancţiuni contravenţionale conform legii."

Din 2013 şi până în prezent, jandarmii din Brăila au aplicat amenzi în valoare de circa 4 miliarde de lei vechi.

Sorin Neftode, purtător de cuvânt IJJ Brăila: "Aceste persoane sunt sancţionate contravenţional conform legii 61/1991 republicată pentru atragerea de persoane în vederea practicării de raporturi sexuale cu acestea."

Faptul că au mai adăugat o amendă la cele pe care le au deja acasă, nu le împiedică să continue să se prostitueze. Şi nu o fac pentru a strânge bani să se achite de datorii, ci pentru că legislaţia nu le sperie.

Doiniţa Ciocan, viceprimar municipiul Brăila: "Fie că sunt 2000 de lei, 6000 de lei, 10.000 de lei însemnând 100 de milioane, sunt sume care nu pot fi recuperate."

Legea spune că în cazul în care amenda nu este plătită, persoana respectivă trebuie să presteze muncă în folosul comunității, sub supravegherea primăriei.

Doiniţa Ciocan, viceprimar municipiu Brăila: "În aceste situaţii, contravaloarea amenzii respective se tranformă în muncă în folosul comunităţii. Transformarea o face, şi noi primim rezultatul acestei transformări de la o instanţă de judecată."

Ultimul dosar penal pentru prostituţie a fost soluţionat în luna august a acestui an, de către magistraţii brăileni. Surprinse, ani la rând, oferindu-şi "serviciile" pe Şoseaua de Centură, trei dintre cele mai prolifice prostituate din Brăila fuseseră trimise în judecată în noiembrie anul trecut. După intrarea în vigoare a noului Cod Penal, la 1 februarie, prostituţia a fost dezincriminată, iar fetele au fost achitate.

Reporter: Ana-Maria Dobre
Operator: Luigi David

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri