BRĂILA. După zăpezi, inundaţii

Data publicării:
inundatii 2

La o primă evaluare, pe harta judeţului Brăila figurează în momentul de faţă şapte zone afectate de băltiri ale apei care riscă să compromită peste 600 de hectare de culturi agricole şi să degradeze zeci de gospodării.

Ștefan Stoian - purtător de cuvânt ISU Brăila: "S-a stabilit punerea în funcțiune a 18 stații de desecare ale ANIF Brăila pentru evacuarea apei din zona Movila Miresii, Dudești, Victoria, Gropeni și municipiul Brăila."

La Movila Miresii, una dintre cele mai afectate localități din județul Brăila, apa a fost evacuată din curțile oamenilor și cu ajutorul unor motopompe.

Florin Pârlea - șef ISU Movila Miresii: "În afară de gospodării care sunt afectate direct aici, mai sunt 80% din gospopodării cu apă în beci și cu fântânile pline cu apă din cauza nivelul ridicat al pânzei freatice."

Ana-Maria Dobre - reporter Digi24: "Situația este critică și pe DN 22B. După cum se vede, apa riscă deja să afecteze segmentul de drum care leagă localitățile Movila Miresii de Râmnicu Sărat."

În satul Țepeș Vodă, o localitate aflată la nici 10 kilometri distanță de Movila Miresii, aceleași probleme.

Familia Dediu se declară învinsă de situație. Tot ce repară vara, se strică iarna. Oamenii dau vina pe lipsa unui sistem de canalizare în localitate.

"Ne cade cimentul, ne cade cimentul de pe pereți s-a umflat, investim bani în fiecare an să fie și la noi frumos, curat, dar nu se poate, ne îmbolnăvim de mucegaiul pe care îl avem în casă" au spus cei doi soţi.

Primarii localităţilor nu au bani pentru energia electrică necesară funcţionării stațiilor de desecare, aşa că autoritățile județene au cerut de la Guvern ajutor financiar în valoare de 500.000 de lei.

Vasile Bădără - viceprimar comuna Movila Miresii: "E de tras apă, energia se consumă, pompele funcționează cu energia electrică și oameni plătiți la stațiile de la ANIF. Cât s-a cheltuit anul trecut spre exemplu? În jur de 400 de milioane, dacă nu și mai mult."

Un Ordin comun emis de Ministerul Agriculturii şi Ministerul Administraţiei şi Internelor, în urmă cu doi ani, stipulează că, în situaţii de urgenţă, costurile energiei electrice necesare funcţionării staţiilor de desecare sunt acoperite de la bugetul de stat.

Reporter: Ana-Maria Dobre
Operator: Luigi David

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri