BRĂILA. Un vis de milioane de euro devine realitate

Data publicării:
bazin inot brrr

Sportivii de performanță ai Brăilei practică acest sport de 12 ani și visează să înoate într-un bazin olimpic modern și de ce nu, să calce pe urmele campioanelor de aur formate aici, Diana Mocanu și Camelia Potec.

"Ne-ar fi mult mai ușor să atingem performanțe mai mari și mi-aș dori mult să am un bazin nou, modern și condiții mult mai bune de antrenament" spune un înotător.

"Mi se pare o idee bună și ar putea fi mai bune rezultatele de până acum" declară alt sportiv.

Claudiu practică înot de performanță de la vârsta de 5 ani. Este campion național la 50 de metri fluture, însă vrea să ridice ștacheta.

Claudiu Curte - elev Liceul cu Program Sportiv Brăila: "O să încerc să-mi mențin rezultatele și poate chiar o să cresc, ar fi o idee bună cu noul bazin. Consider că dacă sunt condițiile mai bune, poate avem și sportivi mai buni".

Vestea construirii unui bazin olimpic a fost primită la fel de bine și de profesorii catedrei de natație ai Liceului cu Program Sportiv din Brăila, dar și de foști campioni olimpici și mondiali ai României.

Diana Mocanu - dublă campioană olimpică la natație: "Era necesar de foarte mulți ani. Cred că de vreo 15 ani, dacă nu și mai bine, practic noi, cel puțin eu, tot în aceleași condiții m-am pregătit".

Tudorel Smeu - antrenor înot: "Este o veste foarte bună că se construiește un bazin performant".

Aurel Simionescu - primarul municipiului Brăila: "Este un proiect pe care noi l-am depus undeva în 2009, atunci a fost o discuție lungă, au fost trei tipuri de bazin, de proiecte tip în sensul ăsta. Adică a fost un bazin de înot școlar, un bazin de înot competițional și un bazin olimpic și au fost aprobate atunci, trei, cred sau patru bazine olimpice, restul au fost școlare".

Noua bază sportivă va avea două etaje, va fi construită pe fostul teren de rugby și va avea o capacitate de aproximativ 1.000 de locuri.

Ana-Maria Dobre - reporter Digi24: "Complexul de natație va dispune de săli de forţă, saună, vestiare spaţioase, cabinete medicale și antidoping și, nu în ultimul rând, două bazine de înot, unul mai mic de 25 de metri lungime pentru antrenament și bazinul olimpic de 50 de metri lungime".

Părinții micilor campioni sunt mai mult decât încântați de noua investiție și visează deja la Olimpiadă.

"Mi-ași dori ca să înoate într-un bazin olimpic și pe viitor să aibă rezultate" spune o mămică.

Lucrările au început deja și se estimează că vor fi gata în martie 2016.

Reporter: Ana-Maria Dobre
Operatori:Bogdan Cazacu, Luigi David

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri