Sari la conținut

BUZĂU. În aşteptarea noilor case

La sfârşitul lunii februarie opt case au fost afectate de alunecări de teren. 20 de persoane au fost evacuate din locuinţe şi au fost nevoite să se mute la rude.

Acum, la peste cinci luni, lucrurile nu s-au schimbat foarte mult. Sinistraţii locuiesc în locuinţe modulare aduse de autorităţi.

Familia Neculai a trăit toată viața în Bisoca, iar acum a rămas fără nimic. De când casa i-a fost distrusă, trăieşte la cantonul sivlic din sat.

Oamenii așteaptă o mână de ajutor pentru că la vârsta lor, de peste 70 de ani nu mai pot face nimic şi nu au siguranţa că la iarnă vor avea gata casa.

Elena Neculai, localnic: „Dacă ne-o ajuta cum a zis că ne dă Guvernul și ne ajută poate că ridicăm măcar o cameră și o bucătărie. Nu am vrea mai mult. Dar dacă nu nu avem cu ce."

Ion Neculai, localnic: "Nicio putere nu mai am. Dacă vrea ne ajută, dacă nu, nu știm în ce parte să o luăm. Eu sper să o facă în două luni de zile. Dacă ne ajută statul. Dacă nu, cu ce?"

"Ne trebuie de toate, până sus. Trebuie scândură, grinzi, căpriori, trebuie înveliș tablă" spune un sinistrat.

Alţi localnici nu au mai aşteptat ajutorul de la Guvern şi s-au împrumutat ca să înceapă construcţia caselor. Soţii Borcăiaş au luat bani de la rude şi au început să-şi ridice singuri locuinţa. Însă, nu au bani suficienţi ca să o termine.

Ioana Borcăiaș, localnic: „La cumnați, bărbatul are cinci-șase frați, are două surori și ne-am ajutat între noi. Dacă sunt de-ai noștri ne mai îngăduiesc oleacă."

Deşi alunecarea de teren s-a petrecut în primăvară, autorităţile din comună au trimis proiectul abia la jumătatea lunii iulie.

Gheorghe Beșliu, primarul comunei Bisoca: „După ce am terminat proiectul pilot l-am înaintat la Prefectură și la rezervele statului au zis ca nu toate materialele care erau necesare în proiect. Am făcut modificările care s-au cerut, cu ajutorul proiectantului, atât cât s-a putut."

George Sava, prefectul judeţului Buzău„În maxim 10 zile de la momentul în care hotărârea de Guvern este publicată în Monitorul Oficial, rezervele naţionale pot debloca aceste materiale şi le pot trimit către destinatari la Bisoca."

Proiectul, însă, nu a ajuns încă în şedinţa de Guvern pentru aprobare, iar comuna Bisoca este situată în zonă de munte, unde iarna vine mai devreme.

Gheorghe Beșliu, primarul comunei Bisoca: „Să nu mai tărăgăneze pentru că timpul este așa cum este și zona fiind de munte putem sa ne trezim oricand cu o zăpadă și să ne sisteze lucrările."

Proiectul prevede construirea a opt case, fiecare având aproape 100 de metri pătraţi. Investiţia se ridică la aproape 460.000 de lei.

reporter: Mihaela Brazdeş
operatori: Gelu Mormoloc, Bogdan Vlădoiu

Etichete: locuinte , guvern , case , teren , Buzau , alunecari , distruse , bisoca , modulare

Pe aceeași temă
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale