Frigul a prins pe picior greşit autorităţile gălăţene care nu au dat, încă, drumul la căldură. Atâta timp cât încasările de la populaţie nu vor creşte, Apaterm nu va putea să achite datoriile către Electrocentrale, iar Electrocentrale nu va putea plăti facturile către Romgaz.

Aceasta este concluzia comitetului pentru situaţii de urgenţă, întrunit la Prefectură.

Cristian Istrate, administrator Apaterm Galaţi: "Avem mari probleme cu banii, cu încasările şi cu plata către furnizorul nostru de energie termică Electrocentrale şi la rândul său, este că nu ne poate asigura parametri pentru întreg oraşul".

Electrocentrale are de încasat sume foarte mari de la Apaterm, iar în momentul de faţă funcţionează pe baza unui act adiţional care se prelungeşte în fiecare lună.

Sinan Mustafa, administratorul judiciar al Electrocentrale: "Atâta timp cât noi nu vom reuşi să plătim gazul la Romgaz noi vom fi debranşaţi, lucru care mi-a fost comunicat foarte clar într-o întâlnire cu cei de la Romgaz. Şi astfel putem risca, din punct de vedere financiar să lăsăm oraşul fără căldură. Electrocentrale are de închis o factură de gaz aferentă lunii august din care mai aveam 2-3 milioane".

La recenta şedinţă de Consiliu Local, aleşii au aprobat transferarea sumei de şase milioane de lei de la bugetul de investiţii în contul societăţii locale de termoficare Apaterm. Banii ajung, însă, doar pentru o scurtă perioadă de timp.

Dorin Otrocol, prefectul judeţului Galaţi: "Dacă aţi avut condiţii de furnizat agent termic, de ce nu aţi făcut-o de azi noapte. Aveţi copii mici, nepoţi la şcolă, să vedeţi cum se duc copii? De ce nu aţi început de azi noapte. Măcar pentru şcoli şi grădiniţe. Şi începeţi manevrele la ora 10.00 astăzi sau mâine".

Luni dimineaţă autorităţile au pornit sistemul de încălzire şi vor primi, la cerere, căldură doar creşele, grădiniţele şi şcolile.

Mircea Ispas, director tehnic Apaterm: "La 1800 de metri cubi noi nu reuşim să dăm şi la populaţie. Noi am început manevrele să furnizăm numai la şcoli, creşe, grădiniţe". 

Pentru că nu a respectat angajamentele de plată către Apă Canal, societatea locală de termoficare a fost din nou debranşată de la apa rece.

Gelu Stan, director Apă Canal: "Începând de astăzi am sistat apa la cele două sedii centrale, dar nu şi la punctele termice".

În acest moment, Apaterm are de recuperat de la populaţie peste 150 de milioane de lei.

La rândul ei, societatea de termoficare are de achitat către Electrocentrale 32 de milioane de lei, Apă Canal 833.000 lei şi 96.000 lei către Electrica. 

Reporteri: C. Mazilu, M. Brazdeş

Operator: Bogdan Cazacu

Editor web: Dana Costache

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Din ce trăiește Nicolae Văcăroiu la 82 de ani. Cum arată acum şi ce pensie are fostul premier
Digi FM
Mircea Solcanu, de la celebritate la perioade în care trăia cu 50 de lei pe săptămână. Ce face astăzi și ce...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Reacția lui MGK după ce s-a spus că regretă despărțirea de Megan Fox. Replica lui vulgară a devenit virală
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Actorul cu care Scarlett Johansson are o „chimie excelentă”: O, îl iubesc. Este unul dintre preferații mei
Adevarul
Orașul european în care o româncă de 25 de ani nu găsește chirie din cauza cățelușei sale: „Aș prefera să...
Newsweek
Un pensionar trebuie să returneze 100.000€ din pensie și să se reangajeze. Cum a rămas fără 19 ani de grupa I
Digi FM
Fiul Ozanei Barabancea, mărturisiri după infarctul suferit la 24 de ani: "O perioadă care mi-a deschis ochii"
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
10 lucruri care ne îmbătrânesc mai repede decât trecerea timpului. Obiceiurile și emoțiile care își lasă...
Digi Animal World
12 rase de câini care pot fi dificil de crescut într-o familie cu copii mici. Ce trebuie să știe părinții
Film Now
Primele imagini din „Miami Vice ’85”. Austin Butler și Michael B. Jordan devin faimoșii detectivi Crockett și...
UTV
Cât cer Andra, Smiley, Delia și Loredana Groza pentru un concert. Onorariile pot ajunge la 20.000 de euro