Colectarea selectivă, un eşec

Data publicării:
igluu-1

„Colectează separat, pentru un oraș curat" - aceasta a fost deviza proiectului prin care s-a încercat colectarea selectivă a deșeurilor din oraș.

Din păcate, gălăţenii nu au înţeles rostul acestui demers şi aruncau gunoiul la voia întâmplării.

Ionuț Pucheanu, director Ecosal:Ne ducem cred că undeva la 10-15 %. Cam aceleași cantități sau același procent îl raportăm. Există o raportare pe care trebuie să o facem din punctul ăsta de vedere."

Managerii proiectului spun că proiectul a fost un eşec pentru că cetățenii nu fac o selecţie a deşeurilor şi aruncă tot gunoiul într-un singur container, indiferent de inscripţia de pe el.

Mai mult, nu există o reglementare prin care să fie sancţionaţi cei care nu-şi selectează resturile menajere.

Mirela Furtună - şef secție depozite și reciclare, Ecosal Galați: Ar fi trebuit ca pet-urile sau materialele plastice să vină separat, ele intră pe bandă, sunt selectate pe culori și intră la balotat. În momentul de față ele vin în amestec și pe lângă aceste materiale reciclabile avem cam 25, poate 35 % deșeu menajer printre ele."

O rezolvare în acest caz ar putea veni tot de la Uniunea Europeană.

Ionuț Pucheanu, director Ecosal Galați:Poate reușim să atragem o nouă investiție în mod special pentru o uzină, pentru că e o adevărată uzină, în care într-adevăr, tot gunoiul să-ți intre pe aceeași bandă, și această mașinărie să reușească să ți le sorteze. Și în felul ăsta am și prelungi durata de viață a gropii de gunoi, care nu se va mai umple atât de repede."

Valoarea investiţiei a fost de peste cinci milioane de euro, proiect care s-a dovedit a fi un eşec.

Reporter: Marian Iancu

Editor web: Dana Costache

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri