Consultaţii stomatologice pentru copiii din mediul rural

Data publicării:
dentist copii

Sălile de clasă din şcoala comunei gălăţene Valea Mărului s-au transformat, pentru o zi, în cabinete medicale improvizate. Pe scaune de lemn, copii cu vârste între şase şi 14 ani au fost consultaţi stomatologic. Unii dintre ei chiar pentru prima dată.

"Am nouă ani şi nu am mai fost niciodată la dentis" spune un copil.

364 de copii din Valea Mărului şi din satele alătuare vor ajunge pe mâna studenţilor din ultimul an de la Medicină Dentară.

Vasilica Marin, studentă anul VI Medicină Dentară: "Am văzut că în oraşe se fac multe promoţii, multe astfel de activităţi de promovare şi ştiu sigur că la ţară nu s-au făcut. Iar acolo cred că posibilităţile de a realiza o igienă orală corectă cu produse pentru aşa ceva este mai greu de realizat".

Alina Docan, studentă anul VI Medicină Dentară: "Am fost neplăcut surprinsă să constat că unii copii au venit pentru prima dată la medicul stomatolog, sunt prezenţi la prima consultaţie şi au foarte multe probleme, au fost multe leziuni carioase de care nu ştiau sau nu le-au dat importanţă".

Elena Sârghe, directorul şcolii gimnaziale nr. 1: "La ţară nu ştiu un procent să vă spun, dar mulţi nu folosesc periuţa de dinţi, de aceea sunt multe probleme dentare. Avem un cabinet stomatologic în sat, dar consultaţiile fiind cu bani, adică plătite, nu-şi permite toată lumea un consult stomatologic".

"Mă spăl în fiecare zi, şi dimineaţa şi seara. Am carii, iar la stomatolog nu m-au dus părinţii până acum pentru că nu au avut timp" spune un copil.

Şi părinţii recunosc că nu au timp să acorde prea multă importanţă igienei orale.

"Noi cu munca, cu grijile. Nu stăm să vedem dacă se spală pe dinţi şi dimineaţa şi seara. Nu dăm importanţă, când ne dăm seama e prea târziu, rămânem fără dinţi" spune un sătean.

La finalul consultaţiei, cei mici au primit gratuit periuţe şi pastă de dinţi. Iar studenţii gălăţeni vor folosi rezultatele consultaţiilor într-un studiu despre incidenţa cariilor la populaţia din mediul rural.

Ultimele statistici arată că 75% din copiii de până în 13 ani au carii pe dinţii temporari, iar 4 din 10 copii au carii pe dinţii definitivi. 90% dintre acestea nu sunt tratate.

reporter: Georgiana Ciurea
operator: Ionuţ Mocanu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
cmp_level, prv_level, m2digi24ro, stickyCookie
Studiu de Audienţă și Trafic Internet (prin CXENSE) brat.ro
cX_S, cX_P, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Instagram instagram.com Vezi politica de confidenţialitate
csrftoken, ds_user_id, ig_did, ig_cb, mcd, mid, rur, shbid, shbts, urlgen
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cx_profile_timeout, cx_profile_data
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi politica de confidențialitate