Defibrilatoarele au nevoie de resuscitare

Data publicării:
defibrilatoare

Oraşul nostru a fost printre primele din ţară în care au fost instalate defibrilatoare în locuri publice. Aparatele respective erau la vremea respectivă de ultimă generaţie şi au fost fabricate astfel încât să poată fi folosite de către oricine în situaţii de urgenţă.

dr. Mihai Polinschi - directorul SAJ Galaţi: "Galaţiul este pe primul loc din România în ceea ce priveşte numărul de defibrilatoare raportat la populaţie. Chiar şi aşa suntem încă departe de ţările normale, să le spunem aşa".

Chiar şi în aceste condiţii, aparatele respective nu au fost utilizate niciodată. Deşi sunt uşor de folosit şi sunt amplasate în locuri uşor accesibile, cei care le-au instalat nu şi-au susţinut proiectul şi cu o campanie de informare legată de folosirea defibrilatoarelor.

Costică Voicu - preşedintele Fundaţiei pentru SMURD: "Bine că nu s-a întâmplat să fie folosite. Avem o lipsă împreună. Când spun o lipsă împreună - n-am mers cu partea cealaltă de pregătire pe ce înseamnă partea asta cu instruirea populaţiei".

În momentul de faţă, reprezentanţii Asociaţiei pentru SMURD intenţionează să continue acest program prin organizarea unor cursuri de prim ajutor care să cuprindă şi informaţii despre utilizarea defibrilatoarelor amplasate în spaţii publice, astfel încât acestea să îşi dovedească utilitatea.

Costică Voicu - preşedintele Fundaţiei pentru SMURD: "Împreună cu cei de la ISU, cu cei de la centrul de pregătire a paramedicilor putem să dăm un răspuns în perioada următoare ca să avem posibilitatea aceea să asigurăm cursul acesta de prim-ajutor". 

Aparatele sunt instalate în Gară, la sediile Consiliului Judeţului şi cel al Primăriei, la Palatul de Justiţie, în Piaţa Centrală, la punctul de trecere bac şi la Hotelul "Galaţi".

Fiecare dintre aceste aparate a costat 2.000 de euro şi au fost achiziţionate prin fonduri asigurate de Asociaţia pentru SMURD.

reporter: Tudor Neacşu

operator: Ionuţ Mocanu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri