Drumuri reabilitate în batjocură 

Data publicării:
drum furat

Lucrări inexistente şi artere rutiere reabilitate corespunzător doar pe hârtie. Sunt descoperirile făcute de conducerea Consiliului Judeţului în urma unui control privind realizarea unor proiecte de reabilitare a drumurilor judeţene în perioada 2009-20012.

Nici Drumul Judeţean 252 G nu se abate de la batjocura cu care a fost realizat.

"Uitaţi are 3,5 metri şi drumul prin proiect ar fi trebuit să aibă 5,5 metri" a spus viceprimarul comunei Ţepu.

Deşi pare greu de crezut, drumul a fost recepţionat de o comisie din cadrul Consiliului Judeţului. Recepţia a avut loc în anul 2011.

Nicolae Bacalbaşa, preşedinte CJ Galaţi: "Acelaşi om a fost diriginte de şantier, proiectant şi după aia s-a verificat".

Drumul nu numai că a fost furat cu doi metri, dar este şi într-o stare foarte proastă.

Şoferii sunt nevoiţi să se înarmeze cu multă răbdare pentru a face faţă gropilor.

"Ăstea sunt drumurile româneşti, taxe şi impozite ştiu să ne ia, plătim" a spus un şofer.

"E dezastru. Nu se poate aşa ceva" a declarat alt şofer.

Pamfile Zaharia, viceprimar comuna Ţepu: "La un moment dat nici nu mai puteam circula cu combina sau tractoarele mari. Erau gropi de un metru. Am fost nevoiţi să căram pământ, de-am astupat găurile".

Contactat de reporterii Digi24 Galaţi, constructorul nu a dat niciun răspuns.

Numai puţin de 24 de lucrări realizate în perioada 2009-2012 pe drumurile judeţene din Galaţi sunt cercetate de oamenii legii.

Reporter: Cornelia Mazilu
Operator: Bogdan Cazacu

Editor web: Dana Costache

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri