Echilibru în semifinala Corona – Dunărea

Data publicării:
hochei

Corona Braşov a echilibrat semifinala cu Dunărea Galaţi. Lupii au câştigat meciul doi cu 6-3 şi au acum prima şansă la calificarea în finala Ligii Naţionale de Hochei pe Gheaţă. Ca şi în meciul de luni, gălăţenii au început bine jocul şi au deschis scorul în minutul cinci prin Robert Krajci, ajutat de Attila Goga şi Zoltan Pal. Doar patru minute a durat avantajul gazdelor: Mattias Biro a profitat de o pasă greşită a lui Attila Goga şi a înscris în poarta apărată de Viorel Radu. Spiritele s-au încins pe gheaţă, cele două echipe fiind cu greu oprite de arbitri să se încaiere. Pysarenko de la Corona şi Krajci de la Dunărea au fost eliminaţi, iar de spaţiile de pe gheaţă au profitat gălăţenii, care au mai marcat o dată până în pauză. Imediat după reluarea jocului Dunărea a făcut 3-1 prin Dmytro Nimenko, ajutat de Sergii Chernenko. Totuşi, braşovenii au revenit în joc încă din repriza a doua. Csanad Virag a redus din diferenţă la jumătatea reprizei, iar cinci minute mai târziu Zsolt Molnar a înscris pentru 3-3 la o fază la care Viorel Radu a respins pucul în faţă. Doar 37 de secunde au trecut din repriza a treia, iar Corona Braşov a trecut pentru prima dată în avantaj, prin golul marcat de acelaşi Zsolt Molnar. Din acel moment, pe gheaţă parcă a fost o singură echipă. Matyas Biro a înscris pentru 5-3 după alte trei minute de joc, iar Gergo Biro a risipit definitiv emoţiile pentru oaspeţi cu două minute înainte de finalul meciului. Dunărea a încheiat meciul cu foarte mulţi nervi, în final doi jucători fiind eliminaţi. De altfel, în toată repriza a treia gălăţenii au suferit nu mai puţin de şase eliminări. Jucătorii de la Corona au sărbătorit cu fanii victoria din meciul doi, care le oferă acum şansa de a încheia seria în cele două meciuri de la Braşov.

Marius Trandafir, antrenor CSM Dunărea Galaţi: "Am avut câteva momente la începutul reprizei a treia, unde două, trei greşeli personale ne-au costat şi am primit cele două goluri. Am forţat, nu am reuşit să marcăm. În continuare suferim la capitolul a marca în situaţiile pe care le avem".

Otto Keresztes, antrenor Corona Braşov: "Am patinat foarte bine cu echipa adversă şi am ştiut că au mai puţini jucători decât noi. Până la urmă, la tempo-ul pe care l-am făcut o să fie mai greu pentru ei. Am profitat de greşelile care s-au făcut şi astăzi altfel s-a desfăşurat jocul, în favoarea noastră".

În ciuda înfrângerii de pe teren propriu, gălăţenii încă mai cred în calificarea în finală.

Marius Trandafir, antrenor CSM Dunărea Galaţi: "A fost meciul al doilea, urmează meciul trei, scorul este 1-1. Mergem la Braşov cu gândul de a juca fiecare schimb".

Meciurile trei şi patru se vor juca joi şi vineri la Braşov, de la ora 18:30. În cazul în care după aceste partide scorul la general va fi 2-2, meciul decisiv se va juca la Galaţi duminică.

reporter: Marius Ţuca

operator: Ionuţ Mocanu

Foto: Sorin Pană

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri