Exerciţiu militar complex la Brăila 

Data publicării:
parasutisti br

Alarma s-a dat la ora 8.00, pe aerodromul Boboc, din Buzău. 82 de militari au urcat la bordul a două avioane de luptă cu destinația baza militară de la Ianca, din județul Brăila.

După ce și-au verificat echipamentul și armamentul din dotare, soldații români au făcut marele salt, spre ceea ce avea să devină o misiune contra-teroristă, în sprijinul unei țări vecine sau aliate.

Militarii parașutiști au sărit de la 350 de metri înălțime și după nici două minute au ajuns la sol și s-au regrupat în trupă pentru ocuparea bazei militare.

Exercițiul militar a avut drept scop antrenarea structurilor de comandă şi control în aplicarea procedurilor NATO.

col.dr. Constantin Tocilă - Batalion Smaranda Brăescu Bacău: "Este ceva obișnuit pentru noi să executăm infiltrări prin parașutare, în zone necunoscute, pe întreg teritoriul, acolo unde țara ne cheamă".

Ion Stăiculescu - pilot avion Spartan: "Au fost implicate 2 aeronave un AC 27 Spartan și un AC 130 Hercules pentru executarea misiunilor de lansare parașutiști și lansări containare în raionul aerodrumului Ianca. Este o misiune specială pentru că astfel de exerciții se desfășoară doar o dată pe an".

Exercițiul militar Rousofex 2015, este considerat unul fără precedent în ultimii 7 ani, la Brăila. Acțiuni similare au avut loc și în garnizoanele Bacău, Constanţa, poligoanele de la Babadag şi Capu Midia, aerodromurile din Bacău şi Mihail Kogălniceanu.

reporter: Ana-Maria Dobre

operatori: Luigi David, Bogdan Vlădoiu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri