Exerciţiu trilateral pe Dunăre

Data publicării:
poluare dunare

Miercuri, la ora 11 şi 30 de minute s-a dat alarma. La Terminalul Petrolier Giurgiuleşti a avut loc o explozie, iar o cantitate mare de produs petrolier a ajuns în Dunăre.

Forţe de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă, APDM Galaţi, dar şi echipaje din Ucraina şi Republica Moldova au intervenit pentru a evita o extindere a zonei afectate. Toate cele trei ţări au făcut baraje special folosite în astfel de situaţii.

Cu toate că exerciţiul a fost dus la bun sfârşit, pe timpul acestuia au existat şi câteva obstacole care au dat scenariul peste cap.

Iniţial planul prevedea şi intervenţia elicopterului SMURD pentru preluarea unui rănit în explozie, însă acesta nu a mai ajuns.

colonel Francisc Senzaconi, şef serviciu Prevenirea Dezastrelor I.G.S.U: „Nu s-a putut realiza datorită faptului că elicopterul chiar a plecat la un caz real undeva în Vrancea, cu 10 minute înainte să fie solicitat. De fapt solicitarea se transmisese din partea moldovenească."

Pe o scară de la 1 la 10, organizatorii şi-au acordat note între 7 şi 8, mai ales că au existat şi probleme de comunicare între cele trei ţări implicate. Limba rusă a fost principalul impediment în dialogul cu partea ucrainiană.

colonel Francisc Senzaconi, şef serviciu Prevenirea Dezastrelor I.G.S.U: „Este o problemă faptul că nu se cunoaşte limba rusă şi vom analiza cum să depăşim această situaşie, deşi în ceea ce priveşte comunicarea pe fluviul Dunărea există un protocol de vorbit în limba engleză, dar de data asta nu a funcţionat destul de bine."

colonel Ionel Burlacu, şef ISU Galaţi: „Consider exerciţiul reuşit, de un real folos. Nu putem spune că totul a mers extraordinar de bine, dar lipsurile le vom analiza şi sigur le vom îmbunătăţi."

Exceptând aceste probleme cu care s-au confruntat echipajele, autorităţile spun că sunt pregătite în cazul în care un astfel de scenariu ar deveni realitate.

colonel Francisc Senzaconi, şef serviciu Prevenirea Dezastrelor I.G.S.U: "Într-o situaţie reală practic la o poluare de acest fel Galaţiul este într-un fel protejat pentru că Dunărea curge spre Tulcea. Şi atunci în principiu colegii de la Tulcea ar fi cei care ar fi sub foc."

La acest exerciţiu au participat aproape 150 de persoane. Totul a fost supravegheat de reprezentanţi de la Ministerul Mediului, Ministerul Apelor şi Pădurilor, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului, Garda Naţională de Mediu, Apele Române, precum şi reprezentanţi ai Căpităniei Zonale Galaţi.

Acţiunea face parte dintr-un proiect de Management al Riscurilor şi Crizelor în Delta Dunării.

reporteri: Mihaela Brazdeş, Cornelia Mazilu
operatori: Gelu Mormoloc, Daniel Lare

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri