Facultăţi cu locuri la buget şi după a treia admitere

Data publicării:
admitere 15

La o nouă sesiune de admitere, a treia la număr, au apelat trei facultăţi din cadrul Universităţii "Dunărea de Jos" din Galaţi. Este vorba despre Facultatea de Inginerie, Facultatea de Ştiinţa şi Ingineria Alimentelor şi Facultatea de Inginerie şi Agronomie din Brăila.

Domeniile tehnice nu-i mai atrag însă pe tineri. În cazul Facultăţii de Inginerie dintre cele 40 de locuri, doar 17 s-au ocupat.

Cătălin Fetecău, decan Facultatea de Inginerie: "Gradul de abandon în facultăţile cu profil tehnic este mare. La nivel naţional, la nivel european dacă vreţi să extindem. Este mult mai mare decât în cazul altor facultăţi cu profil umanist. Câteodată am depăşit acest procent, zona fiind mai puţin atractivă".

Nici la Facultatea de Ştiinţa şi Ingineria Alimentelor tinerii nu s-au înghesuit. Doar patru posturi s-au ocupat din cele 43 puse la dispoziţia studenţilor.

O surpriză pentru reprezentanţii instituţiei academice, a cărei campanie de admitere se numeşte Parteneria pentru Performanţă.

Petre Alexe, decan Facultatea de Ştiinţa şi Ingineria Alimentelor: "Fără îndoială există preocupări în interiorul corpului nostru academic de a veni în întâmpinarea studenţilor, de a găsi metode noi de evaluare, pentru evaluare continuă. Astfel încât examenele de care se sperie ei să fie mult, mult mai uşoare".

Cele mai multe dosare s-au depus la Facultatea de Inginerie şi Agronomie din Brăila, 18 candidaţi pentru cele 15 locuri bugetate.

Locurile disponibile la buget vor fi redistribuite altor facultăţi, în funcţie de decizia Consiliului de Administraţie.

reporter: Georgiana Ciurea
operatori: Gelu Mormoloc, Ionuţ Mocanu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri