HOCHEI. Meci spectaculos între Dunărea şi Steaua

Data publicării:
hochei

Spre deosebire de celelalte întâlniri, de data aceasta Dunărea a fost ceva mai aproape de victorie. Gălăţenii au început perfect partida şi au deschis scorul în minutul 5, prin Attila Balint, din pasa lui Sioci.

Doar două minute a durat avantajul Dunării. Steaua a egalat în minutul 7 prin Pavlo Borisenko, ajutat de Georgescu şi de Timaru. Un minut mai târziu, Steaua a preluat conducerea prin golul înscris de fostul jucător al Dunării, Cătălin Berdilă.

Deşi a fost spectaculoasă, repriza a doua nu a adus modificări pe tabelă. Dunărea a beneficiat de o superioritate numerică şi a revenit în meci în minutul 5 al celei de-a treia reprize, prin golul marcat de Adrian Palak din pasa lui Botond Flinta.

Cu zece minute înainte de final, Steaua a preluat din nou conducerea după o superioritate numerică fructificată de Iemelianenko. Apoi, în minutul 17 al reprizei a treia, Steaua a închis meciul prin Butochnov în urma unei faze încâlcite.

Otto Onodi, portar CSM Dunărea Galaţi: "Da, a fost greu, am primit mnulte şuturi, dar am avut şi noi ocazii, ocazii foatre mari şi nu am putut să tragem gol."

Bogdan Neagoş, jucător CSM Dunărea Galaţi: "Cu cât mai multe jocuri jucăm cu atât suntem mai aproape şi sper ca până la sfârşitul sezonului şi mai ales în play-off să putem să-i batem. Atunci când e cel mai important, atunci trebuie să îi batem."

De cealaltă parte, gălăţenii Pascaru şi Berdilă, actualmente jucători ai Stelei, admit că duelurile dintre Dunărea şi Steaua sunt din ce în ce mai echilibrate.

Leonard Pascaru, jucător Steaua Bucureşti: "Băieţii au prins o zi bună, ştiţi cum e, în sport orice e posibil. Niciun meci nu seamănă cu altul. Noi ne-am făcuu treaba până la capăt şi am demonstrat că suntem mai buni decât Dunărea."

Cătălin Berdilă, jucător Steaua Bucureşti: "Mai greu, se pare că transferurile pe care le-a făcut Dunărea au fost unele bune, daer ne bucurăm că am câştigat din nou şi suntem pe primul loc în campionat şi sperăm să terminăm la final tot pe locul întâi."

Steaua şi Dunărea se vor întâlni din nou la sfârşitul acestei săptămâni, la Cupei României, care are loc la Gheorgheni.

Reporter: Marius Ţuca
Operator: Liviu Hagiu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri