HOCHEI. Steaua a echilibrat finala cu Dunărea

Data publicării:
hochei nou-1

Szabolcs Szocs a înscris în secunda 24 a jocului din pasa lui Tamas Biro.

Chernenko a avut apoi o ocazie bună de a marca pentru Dunărea, dar s-a opus portarul Catrinoi.

Şi portarul Dunării, Otto Onodi s-a remarcat apoi în câteva rânduri, însă nu a mai putu evita golul lui Butochnov, venit într-un moment de suprioritate numerică.

Repriza a doua a aparţinut în totalitate Stelei. Otto Onodi a ţinut în viaţă Dunărea până în minutul 17 al reprizei, când acelaşi Butochnov a făcut 2-1 pentru Steaua.

Doar câteva secunde mai târziu s-a făcut 3-1 pentru oaspeţi după o execuţie superbă a gălăţeanului Leonard Pascaru. În repriza a treia gălăţenii au forţat o revenire miraculoasă, însă de fiecare dată s-a opus Catrinoi.

Nelu Alexe - antrenourul Steaua Bucureşti: "Dunărea Galaţi, care este pentru prima dată într-o finală a cvampionatului naţional îşi doreşte cred mai mult decât Steaua şi aţi văzut şi dumneavoastră ce meci frumos a fost astăzi".

Marius Trandafir - antrenor secund Dunărea Galaţi: "Astăzi ne-a lipsit şi puţin şansa, am ratat câteva situaţii bune, sperăm în continuare să jucăm bine şi să încercăm să marcăm mai mult".

Astăzi, de la ora 17:00, la Patinoarul Dunărea are loc cel de-al patrulea meci al finalei.

Scorul la general este de 2-1 pentru gălăţeni, care mai au nevoie de două victorii în următoarele patru meciuri pentru a câştuga primul titlu din istorie.

Reporter: Marius Ţuca
Operator: Dan Lare

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri