Invitaţie la hochei pentru brăileni

Data publicării:
hochei copii

Patinoarul artificial din Brăila găzduieşte sâmbătă şi duminică o importantă competiţie destinată micilor hocheişti. Este vorba despre cea de-a şasea ediţie a Memorialului Stelian Rusu, organizat de Gladiators Dunărea Galaţi, ACS Sport Plus Brăila, cu sprijinul autorităţilor locale brăilene şi a Federaţiei Române de Hochei pe Gheaţă. Organizatorii susţin că acesta este primul pas spre înfiinţarea unor grupe de copii la Brăila, sub conducerea celui mai titrat hocheist român, Cătălin Geru.

Cristi Munteanu, antrenor Gladiators Dunărea Galaţi: "Se va desfăşura la Brăila datorită faptului că ne dorim să promovăm hocheiul şi în oraşul vecin. Va fi un lucru deosebit dacă va lua fiinţă un centru hocheistic în Brăila, formându-se astfel o competiţie între Galaţi şi Brăila, care nu va naşte decât valoare".

Cătălin Geru, fost hocheist: "Sper din suflet să realizăm acest lucru cu ocazia acestui turneu, care se va desfăşura la Brăila. Sper să reuşim să promovăm hocheiul pentru că asta ne dorim cu toţii, să înfiinţăm un nou centru hocheistic în ţară".

La competiţia din weekend vor participa aproape 200 de copii legitimaţi la cluburi din şapte localităţi din România şi Republica Moldova. Brăilenii care doresc să vadă ce înseamnă hocheiul la nivel de copii pot veni la Patinoar sâmbătă şi duminică dimineaţă, când vor avea loc meciurile din cadrul Memorialului Stelian Rusu. Cătălin Geru îşi doreşte ca brăilenii să îşi îndrepte copiii către acest sport.

Cătălin Geru, fost hocheist: "E un sport deosebit. După părerea mea este cel mai frumos sport şi cu siguranţă la Brăila vom face treabă bună".

Viitoarele grupe de copii vor fi antrenate chiar de legenda hocheiului românesc, Cătălin Geru.

reporter: Marius Ţuca

operatori: Marian Munteanu, Luigi David

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri