Joburi caniculare

Data publicării:
covrigarie

Mariana Bacău este modelator de covrigi de 12 ani. După trei săptămâni de concediu petrecute la munte, la răcoare, prima zi de muncă în brutărie pare acum mult mai greu de îndurat.

Bea cel puţin doi litri de apă pe zi şi are grijă la alimentaţie pentru a trece mai uşor peste cele opt ore de muncă petrecute uneori şi la peste 40 de grade Celsius. Iarna însă nu puţini sunt cei care o invidiază pentru locul de muncă.

Mariana Bacău, modelator covrigi: "E chiar bine iarna. Uşile închise, toată lumea ne invidiază de la geam. Iar vara ne cam plâng de milă unii dar noi, noi ne-am obişnuit".

Dana Naberejnai, patron covrigărie: "Acolo avem un aer condiţionat foarte mare, în partea cealaltă avem un ventilator care trage aerul cald şi de acolo. Dar sunt zile când nu fac faţă".

Şi cuptorul este uneori oprit la orele prânzului. Aceeaşi atmosferă greu de suportat este şi pe şantierele din oraş. Muncitorii arşi de soare recunosc că această vară este cea mai fierbinte din ultimii ani.

"Cred că din ultimii 10 ani pe care i-am prins pe şantier cred că este cea mai călduroasă. Pauze mult mai multe, munceşti jumătate de oră când nu mai poţi, te retragi la umbră" spune un muncitor.

"Mai ne arde soarele, mai luăm câte o pauză la umbră, asta e canicula, nu avem ce face. N-a fost niciodată aşa cald" povesteşte alt muncitor.

Tiberiu Săpu, şef lucrări şantier: "În această situaţie în care este foarte cald afară ţinem cont că trebuie să le asigurăm apă. Se termină aducem altă, este fără limită. Până în ora 11 se mai poate lucra, după aia o lăsăm mai încet".

Şi pe şantierele în care se asfaltează muncitorii îndură o căldură greu de suportat.

"Este greu, dar, în altă parte n-avem unde să ne ducem" spune un lucrător.

"E greu cu asfaltul, căldura dogorește, are 180 de grade" declară alt muncitor.

Oraşele Galaţi şi Brăila sunt luni şi marţi sub cod galben de caniculă iar temperaturile ating în această perioadă chiar şi 37 de grade Celsius.

reporteri: Georgiana Ciurea, Ana Maria Dobre
operatori: Gelu Mormoloc, Luigi David

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri