Lecţie de perseverenţă

surori centru handb

Lecție de ambiție și perseverență. Două surori de 11 şi 13 ani, abandonate încă de mici de părinţi şi care au trăit aproape toată viaţa într-un centru de plasament, ar putea ajunge în lotul naţional de junioare la handbal.

Fetele au câștigat cu United Galaţi medalia de bronz la Campionatul Naţional de Handbal, iar acum au intrat în vizorul Federaţiei Române de specialitate. Părăsite de părinți când aveau doar câţiva ani, Dorina şi Elisabeta locuiesc în centrul de plasament „Negru Vodă" din Galaţi. De șapte ani, singura viață pe care o ştiu este cea din centrul de copii.

Elisabeta Dingă - handbalistă„Ce diferenţe sunt între cum este aici în centru şi cum era acasă... Nu-mi amintesc nimic. Eram foarte mică."

Mai au câteva rude care vin să le vadă. Vizitele sunt rare, iar apropierea se face greu.

Dorina Pîrvu - handbalistă: „Vorbim ce mai facem, ce am mai făcut. Cum merge şcoala, sportul şi apoi ne dau câteva pacheţele, adică o pungă cu dulciuri."

În urmă cu câțiva ani, specialiștii de la Protecția Copilului s-au gândit că pentru copiii din centrele de plasament ar fi o idee bună să practice un sport, în timpul liber.

Au căutat echipe care aveau nevoie de sportivi și au stat de vorbă cu antrenorii. Așa au ajuns cele două fete pentru prima oară pe un teren de handbal.

Sanda Asandei, antrenor United Galaţi„La început chiar nu comunicau deloc, dar uşor uşor au început să se adapteze şi fetele le-au înţeles foarte bine. S-au adaptat, au văzut că sportul este frumos, că pot avea o viaţă mult mai frumoasă făcând sport."

Ciprian Groza, director general adjunct DGASPC Galaţi: „Sportul le-a organizat viaţa şi toţi cei de acolo sunt mulţumiţi că ele în timpul liber se pregătesc şi fac activităţi fizice şi nu alte activităţi."

Dorina și Elisabeta joacă handbal doar de trei ani. Au, însă, talent pentru acest sport și, cu multă muncă și perseverență, au ajuns să fie membre de bază în echipă.

Sezonul trecut, United Galaţi a câştigat medalia de bronz la Campionatul Naţional, iar jocul celor două sportive a atras atenția specialiștilor de la Federaţia Română de Handbal.

Sanda Asandei, antrenor United Galaţi: „Mergând la turneul final, antrenoarea federală a spus să se ţină de treabă că pot ajunge undeva în top."

Ciprian Groza, director general adjunct DGASPC Galaţi: „Toată lumea este mulţumită şi noi suntem mulţumiţi că putem ridica astfel de valori şi sper ca ele să fie chiar selecţionate la lotul naţional şi să reprezinte culorile României."

Viaţa celor două surori este acum handbalul. Nu se gândesc că ar putea face altceva în viaţă şi vor să ajungă antrenoare.

Dorina Pîrvu - handbalistă: „Aici nu îmi lipseşte nimic, doar părinţii. Deci dacă ar fi şi părinţii ar fi perfect. Da."

Pentru cele două handbaliste urmează acum un nou sezon. La finalul lui, Dorina și Elisabeta ar putea să reprezinte România în competiţiile de juniori.

Reporter: Mihaela Brazdeş
Operator: Daniel Lare

Partenerii noștri
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
cmp_level, prv_level, m2digi24ro, stickyCookie
Studiu de Audienţă și Trafic Internet (prin CXENSE) brat.ro
cX_S, cX_P, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Instagram instagram.com Vezi politica de confidenţialitate
csrftoken, ds_user_id, ig_did, ig_cb, mcd, mid, rur, shbid, shbts, urlgen
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cx_profile_timeout, cx_profile_data
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi politica de confidențialitate