Mănăstire din Buzău distrusă de alunecările de teren. 40 de măicuţe au fost evacuate 

Data publicării:
biserica

Problemele au început la jumătatea lunii mai. După o ploaie torențială, dealul de sub lăcaşul de cult a început să o ia la vale.

Acum, biserica este crăpată de la fundaţie până la acoperiş, iar găurile din ziduri se măresc pe zi ce trece.

O parte din casa în care locuiau măicuţele s-a desprins efectiv de restul clădirii şi se poate prăbuşi în orice moment.

Autorităţile au oprit curentul electric şi gazele de frica unei nenorociri, iar cele 40 de măicuţe au fost mutate temporar la aşezământul construit în vecinătate.

Dragoş Olteanu - purtător de cuvânt Episcopia Buzăului: "În urma ploilor din ultimele zile biserica a fost şi mai mult avariată fiind chiar pe punctul de a se prăbuşi. Deşi a fost început proiectul de consolidare si restaurare a mănăstirii pe fonduri europene acesta nu poate înainta atâta timp cât nu se va stabiliza versantul."

În toamna trecută, mănăstirea obţinuse o finanţare europeană nerambursabilă de 4 milioane de euro pentru reabilitare, fiind primul aşezământ de cult din România care urma să fie reparat cu bani europeni.

Ionel Stănuț, consilier superior Direcția pentru Cultură Buzău: "Este un ansamblu istoric arhitectural destul de vechi. A fost pictată de o renumită şcoală de zugravi, condusă de pictorul Nicolae Teodorescu."

"Îmi aduc aminte, eram copil, eram în clasa a VII-a și aveam o măicuță Simfora, Dumnezeu să o ierte, că a murit și mergeam cu ea cu bună dimineața, cu plugușorul. Acum, după necazul ăsta, te doare sufletul." a spus un localnic.

În zonă nu au mai avut loc alunecări de teren de aproape 200 de ani.

Reporter: Georgiana Ciurea
Operator: Gelu Mormoloc

Editor web: Dana Costache

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri