Manevre NATO în România

Data publicării:
exercitiu militari

Peste două mii de soldaţi cu tot cu tehnica de luptă au ajuns în această dimineaţă în poligonul Smârdan. Mişcarea de trupe face parte dintr-un exerciţiu militar de alarmare a unităţilor din patru judeţe, în caz de război. Scopul principal al exerciţiului a fost testarea vitezei de reacţie.

Mircea Duşa, ministrul Apărării Naţionale: "În primul rând timpii de aducere în unitate, având în vedere că alarma a fost dată în afara orelor de program, timpii fiind de două ore, timpii pentru pregătirea tehnicii şi a materialelor militare pentru deplasarea în raionul de alarmă, trei ore şi sigur deplasarea spre raionul de alarmă atât pe drumurile naţionale cât şi pe calea ferată."

La ora 4, în această dimineaţă, 2.200 de soldaţi erau prezenţi în poligonul Smârdan, gata de luptă.

În câteva ore baza militară a fost organizată, iar ministrul a ţinut să verifice dacă totul este funcţional.

Mircea Duşa, ministrul Apărării Naţionale: "Este un exerciţiu foarte amplu, un exerciţiu de acest tip de alarmare nu a mai fost din 2009, din cauza resurselor financiare. Aţi putut observa în poligonul de la Smârdan astăzi că este o desfăşurare de forţe foarte mare."

Toţi soldaţii sosiţi astăzi în Galaţi vor rămâne aici până la finalul lunii, timp în care vor executa o serie de exerciţii militare în poligonul Smârdan. Pe 21 aprilie va avea loc aplicaţia finală, la care vor participa 3000 de militari.

Reporter: Adrian Obreja
Operator: Marian Munteanu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri