Medici nemulţumiţi de noul statut

Data publicării:
medici revoltati

Doi ofiţeri ai Direcţiei Generale Anticorupţie au venit la Spitalul Judeţean din Galaţi să le prezinte medicilor latura penală a noilor reglemntări.

Cornel Ignat, comisar de poliţie: "A fost o activitate de informare având ca subiect aducerea la cunoştinţă a cadrului legislativ privind faptele de corupţie. E nevoie de astfel de lecţie de dirigenţie? Pentru că asta a fost astăzi. Nu, nu, categoric nu."

După ce au participat la întâlnire medicii au ieşit din sală foarte nervoşi.

Daniela Ţutea, medic Spitalul Judeţean Galaţi: "De ce să vină să-mi spună mie? Eu nu sunt funcţionar public. Medicul din totdeauna, cred că şi în ţara a treia, are profesie liberală. Eu nu pot să spun că am program 8-13. La ora 13 pacientul e deschis în sală, închid sala şi am plecat. Nu?!"

Angel Trifan, medic coordonator UPU-SMURD Galaţi: "După părerea mea s-a făcut un abuz de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi ne-a denumit funcţionari publici. Ca să categoriseşti o anumită profesie drept funcţionar public trebuie în primul rând să-i asiguri anumite drepturi, nu numai obligaţii."

Paul Ichim, medic Spitalul Judeţean Galaţi: "Ce vor face medicii, vor pleca de la serviciu la program, aşa cum fac toţi funcţionarii? Da normal. Şi vă lăsaţi pacinetul? Fratele meu, voi intra pe masa de operaţie cât să iasă la program. Şi voi opera cât este programul."

Conducerea Spitalului Judeţean consideră că o astfel de întâlnire dintre medici şi ofiţerii anticorupţie este una benefică. Mai ales că luna trecută un medic a fost reţinut pentru luare de mită.

Dumitru Titea, jurist Spitalul Judeţean Galaţi: "Cei de la Direcţia Generală Anticorupţie fac o prezentare vizavi de ce infracţiuni se aplică funcţionarilor publici, privitor la activitatea de zi cu zi din Spitalul Judeţean."

La nivel naţional, câteva mii de medici au aceeaşi nemulţumire. Ei a format un grup denumit „Medici gata de grevă generală" pe unul dintre cele mai cunoscute site-uri de socializare. Discuţiile demarate în mediul virtual scot şi ele la iveală revolta medicilor.

reporter: Adrian Obreja
operator: Gelu Mormoloc

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri