O altfel de disertaţie

Data publicării:
dizertatie

În acest fel şi-au susţinut disertaţia 11 studenţi care fac parte din prima promoţie a Masteratul de Teatru Muzical din cadrul Facultăţii de Arte din Galaţi. Programul a început în anul 2012. Pentru că totul s-a realizat în colaborare cu Academia Centrală de Dramă din Beijing, studenţii au avut şansa să înveţe meserie timp de trei luni chiar de la chinezi. Acesta este singurul program de studii superioare pe care China îl realizează cu o ţară europeană.

Alin Costea, absolvent Masterat de Teatru Muzical: "Rigurozitatea chinezilor pot să vă spun că nu este un mit. Am învăţat ce înseamnă creaţie la nivel profesional, de a te pregăti şi a lucra 12 ore pe zi, de exemplu."

Pe parcurs, studentii au fost instruiţi şi de profesori din Anglia şi Norvegia. Iar acum sunt pregătiţi să ofere românilor un nou tip de teatru - cel Broadway.

Elena Belciu, absolvent Masterat de Teatru Muzical: "Suntem primii actori profesionişti de teatru muzical, cu studii, din România. Eu cred că în 5-10 ani va fi un gen aproape comun în România."

Maria Magdalena Dănăilă, absolvent Masterat de Teatru Muzical: "Muzica este o prelungire a cuvintelor pe care nu le găseşti şi nu le rosteşti şi cânţi."

În cadrul masteratului au fost admiși studenţi cu experiență, aptitudini și vârste diferite. Iar unii nu aveau nicio legătură cu teatrul muzical. Este şi cazul Claudiei Iancu, profesoară de limba şi literatura română de 18 ani.

Claudia Iancu, absolvent Masterat de Teatru Muzical: "A fost un pas uriaş în cariera mea pot să spun pentru că iată s-a deschis o oportunitate şi pentru a preda şi discipline adiacente, spre exemplu actoria, şi chineza, de ce nu, limba chineză, care a fost o provocare pentru mine."

Studenţii au jucat luna trecută pe scena Palatului Cotroceni, după ce Administraţia Prezidenţială a dorit să lanseze oficial prima promoţie de masteranzi de teatru muzical. 

Reporter: Georgiana Ciurea

Operator: Bogdan Cazacu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri