Poftiţi la un pahar de...istorie. Gălăţenii au participat la o degustare de bragă gratuită

Data publicării:
braga

"Este foarte bună. Are gustul copilăriei mele" a spus o gălăţeancă.

Sunt cuvintele unei doamne care nu a mai gustat bragă de foarte mult timp. A avut ocazia să o facă la degustarea organizată de producătorul din Galaţi.

O singură înghiţitură aduce amintiri la fel de parfumate.

"Bună, bună. Îmi aduce aminte de tinereţe, când mergeam pe stradă şi găseam tot felul de răcoritoare. Braga era specialitatea mea" a spus un alt gălăţean.

Responsabilă pentru această licoare este Mariana Ismail. Ea este maistru bragagiu. La 55 de ani i-a venit ideea să deschidă o fabrică de bragă la Galaţi, împreună cu soţul ei de origine turcă.

Reţeta o au din bătrâni şi se mândresc: este o băutură sută la sută naturală.

Mariana Ismail - producător de bragă: "Noi folosim doar, în ordinea ponderii, apă, făină neagră, făină de mălai, zahăr ca îndulcitor. Şi o cantitate infimă de drojdie. Noi preferem să folosim în loc de drojdie de panificaţie, care se foloseşte ca şi ferment, să folosim ferment natural din braga deja fermentată".

Deşi pare simplu, este nevoie de mult efort pentru a obţine băutura răcoritoare.

"Se amestecă încontinuu. Încontinuu se amestecă, dacă nu, se lipeşte pe fund şi se afumă. E de muncă" a spus bragagiu.

Băutura cu gust dulce-acrişor a fost adusă la noi în ţară de turci. Actori de renume ca Radu Beligan, Victor Rebengiuc sau Florin Călinescu au recunoscut că delicioasa bragă le face ziua mai bună.

Reporter: Adrian Obreja

Operator: Gelu Mormoloc

Editor web: Dana Costache

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri