Poliţistă atacată în misiune

Data publicării:
politista ranita

Incidentul s-a produs pe strada Tecuci, acolo unde un grup de tineri, aflaţi sub influenţa băuturilor alcoolice, făceau grătar pe trotuar. Echipajul de poliţie a încercat să imobilizeze unul dintre petrecătreţi. Atunci, fiul bărbatului a devenit violent şi a pus mâna pe o secure.

Mihaela Oncioiu - poliţist local: „În momentul în care eu vorbeam cu mama acestuia, eram cu spatele. Mama acestuia a strigat: nu arunca! În momentul în care m-am întors, poziţia în care m-a prins cu mâna în întoarcere, asta a fost. M-ar fi lovit în spate sau în piept. Norocul meu a fost inelul, care a deviat lama şi nu mi-a tăiat mâna".

Imediat a fost chemat un echipaj SMURD la faţa locului care a preluat femeia rănită şi a transportat-o la spital.

Lucica Grigorică - purtător de cuvânt Spitalul Judeţean: „Pacienta a venit cu un traumatism al mâinii şi al antebraţului stâng, are nişte fracturi ale oaselor metacarpiene, adică oaselor pumnului, şi din păcate, pentru aceste fracturi pacienta va trebui să fie supusă unei intervenţii chirurgicale, motiv pentru care se află internată în momentul de faţă în secţia Chirurgie Plastică."

După operaţie, femeia va trece printr-o perioadă lungă de recuperare. Medicii avertizează că este posibil să rămână cu sechele pentru tot restul vieţii.

Conducerea Poliţiei Locale atrage atenţia asupra pericolului la care sunt supuşi agenţii. Mai ales că în ultima perioadă, atacurile asupra poliţiştilor s-au înmulţit. Recent, un alt echipaj a fost agresat într-un mijloc de transport în comun.

Mihai Manoliu - şef Poliţia Locală Galaţi: „Ultrajul ar trebui mult mai drastic pedepsit. Luate măsuri exact ca la americani. Dacă nu ai respectat, dacă ai ridicat, Doamne fereşte, mâna, nu mai zic să şi loveşti, sunt măsuri care merg la extrem. Zic eu că la asemenea ocazii trebuie tot la fel, măsuri de extrem. Zic eu, aici ar trebui în primul rând umblat la legislaţie."

Agresorul a fost reţinut ieri. Tot în cursul zilei de ieri a şi fost arestat preventiv pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de omor. Femeia, care lucrează la Poliţia Locală de 11 ani, spune că nu îi este teamă să revină la serviciu, pe acelaşi post.

reporter: Adrian Obreja
operator: Gelu Mormoloc

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Prețul record la care ar putea ajunge motorina în următoarele luni. Detaliul care poate provoca scumpiri în...
Digi FM
Megan Fox, de nerecunoscut într-un clip devenit viral. Fanii au reacționat imediat: „S-a distrus singură”
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
VIDEO Celine Dion a căzut pe scenă, în fața fanilor, la Paris. Ce s-a întâmplat în timpul concertului
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Ana de Armas, ținută îndrăzneață la Paris. Pantalonii foarte scurți, sacoul și cizmele cu toc i-au venit...
Adevarul
Cât ar putea ajunge factura la energie în această iarnă. Scenariile analizate de experți
Newsweek
Aviz pozitiv în Parlament pentru ca unii șoferi să ia pensie mai mare. „Munca încadrată la condiții deosebite”
Digi FM
Angelina Jolie și-a vândut casa din LA. Unde și-ar dori să trăiască și cine este vedeta care a cumpărat...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Planta aromatică asociată cu o memorie mai bună și reducerea anxietății. Ce spun cercetările despre legătura...
Digi Animal World
Turiștii de pe o plajă din Australia, șocați de o creatură ieșită din ocean. Este considerată „cea mai...
Film Now
Michael Douglas dezvăluie numele actriței cu care a avut o aventură pe platourile de la „Basic Instinct”...
UTV
Mincu s-a căsătorit civil la doi ani de la divorț. „Și pentru o clipă, totul s-a oprit”